Bilanțul deceselor la scăldat. Victimele, împinse de căldură să intre în apă în locuri periculoase

×
Codul embed a fost copiat

Bilanţ sumbru pentru ultimele zile caniculare. Șapte persoane şi-au pierdut viaţa, după ce au încercat să scape de căldură si s-au scăldat în zone neamenajate.

Alte două sunt căutate şi acum de pompieri şi scafandri în adâncuri tulburi, repezi și extrem de periculoase.

La 15 kilometri de Corabia, râul Olt a furat doi băieţi, de 12 şi 13 ani. Primul a intrat să înoate luni după-amiază, dar a fost luat de curenţi. A strigat speriat, iar prietenul lui i-a sărit în ajutor, însă amandoi au dispărut.

Gigi Fanait, tatăl băiatului de 13 ani: „Au fost 4 băieței, din spusele la băieții ăia că a intrat unu' să facă baie, al meu cică a intrat să îl salveze pe ăla și l-a luat pe ăla de mâna și i-a luat pe amândoi."

Daniela Soare, mătușa băiatului de 13 ani: „Ei au zis că ies la poartă, de la poartă au ajuns aici, la Olt. Le-a fost cald, că sunt copii, să se răcorească, să se joace și ei."

Costel VArdol, nașul băiatului de 12 ani: „Am intrat cu motoarele, cu sonarul, am mai fost și aseară cu proiectorul pe apa ca sa îl găsim și nu l-am găsit. pe sonar am văzut ca e undeva pana la 7 metri adâncime, aici e o zona excavată, s-a escavat, s-a carat piatra și s-au făcut găuri."

Citește și
raul mures, cautari barca
Misiune contracronometru. Doi copii de 12 şi 13 ani sunt căutaţi de scafandri după ce s-ar fi înecat în râul Olt
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Șase scafandri i-au căutat pe cei doi copii neîncetat și în final le-au găsit trupurile la 20 de metri distanță de mal.

Iulian Pipin, ISU Olt: „Fundul apei este neregulat, are de la 1 metru, 2 până la 12 metri. Curenții de apa sunt puternici la acea adâncime, scafandrii noștri au spus că se iese foarte greu cu echipamentul din dotare."

Potrivit Administrației Bazinale de Apă Olt, în zonă nu există locuri de îmbăiere.

Au loc căutări şi într-o localitate din Botoşani. Acolo un băiat de 16 ani a dispărut în apele Prutului. Un localnic i-a găsit hainele și telefonul pe mal. Și-a dat seama că ceva nu este în regulă, şi a chemat ajutoare.

Mama băiatului: „Nu era el o persoană care să se ducă, să se aventureze. Nu mi-a spus că vrea să se ducă la scăldat. Nu prea știa să înoate.”

Reporter: Nu se băga în apă?

Mama băiatului: „Nu, se băga un pic. Îi era frică."
 
În județul Galați un tânăr de 21 de ani a intrat în Siret și le-a cerut celor doi prieteni cu care era să-i facă o poza. Când au văzut că este luat de ape aceștia s-au speriat.

Ionuț Diaconu, șef serviciu voluntari pentru Situații de Urgență: „Ceilalți doi s-au panicat și practic au fugit de la fața locului. Un domn care era mai alături a văzut incidentul a sunat la 112. Și au început căutările: cu elicopterul, pompierii, noi, cu ancore de pe mal, cu barca, s-au alăturat și scafandrii, a venit și o echipă de la Constanța”

Marcel Ghioca, primarul comuna Ivești, județul Galați: „Avem obligația, ca atutorități locale, să identificăm zonele unde tineretul, în general în zilele astea caniculare, vine și se scaldă. Și să ontăm acele plăcuțe cu "scăldatul interzis". Lucru care se întâmplă. Aceste plăcuțe au mai fost montate, dar, la un anumit interval scurt de timp, aceste plăcuțe dispar."

Și un bărbat de 32 de ani a fost scos mort din Crişul Repede. Autoritățile atrag atenția că scăldatul este interzis în lacuri, canale sau cursuri de apa. Iar copiii ar trebui supravegheați de un adult.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un băiat de 16 ani s-a înecat în apele Prutului. Un localnic a observat hainele băiatului la marginea apei
Un băiat de 16 ani s-a înecat în apele Prutului. Un localnic a observat hainele băiatului la marginea apei

Un băiat de 16 ani s-a înecat probabil în apele Prutului, în comuna Santa Mare, din judeţul Botoşani, în timp ce se afla la scăldat.

 

Misiune contracronometru. Doi copii de 12 şi 13 ani sunt căutaţi de scafandri după ce s-ar fi înecat în râul Olt
Misiune contracronometru. Doi copii de 12 şi 13 ani sunt căutaţi de scafandri după ce s-ar fi înecat în râul Olt

Un copil în vârstă de 12 ani şi altul de 13 ani s-ar fi înecat în râul Olt, în localitatea Giuvărăşti, fiind căutaţi de echipaje de pompieri şi scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt.

Tragedie în Botoșani. Un adolescent de 14 ani a murit înecat în apele râului Prut
Tragedie în Botoșani. Un adolescent de 14 ani a murit înecat în apele râului Prut

Destin dramatic pentru un băiat de numai 14 ani din județul Botoșani.  

Un tânăr de 18 ani a murit înecat în Siret după ce a încercat să salveze o capră
Un tânăr de 18 ani a murit înecat în Siret după ce a încercat să salveze o capră

Tragedie în județul Suceava. Un tânăr de 18 ani s-a înecat în râul Siret, după ce a sărit în apă ca să salveze o capră căzută în vâltoare.  

Doliu în sportul românesc. Un mare campion a murit înecat
Doliu în sportul românesc. Un mare campion a murit înecat

Cătălin Ștefănescu, campion național și balcanic la culturism, a fost găsit mort, duminică dimineață. Sportivul de 29 de ani s-ar fi înecat în timp ce se afla la pescuit, scrie Gazeta Dâmboviței.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.