Benzinăria din Baia Mare care a încurcat motorina cu benzina a fost sancționată. Amenda ANPC

benzinarie

Benzinăria unde șoferii au alimentat cu motorină în loc de benzină și viceversa a fost sancționată de autorități, în urma anchetei.

Anterior, conducerea stației din Baia Mare și-a recunoscut vina oferindu-se să despăgubească șoferii care s-au ales cu defecțiuni la mașini.

Stația Petrom Baia Mare a fost sancționată contravențional de ANPC Baia Mare, după verificări care au durat aproape două săptămâni.

Rezultatele de laborator au arătat că în rezervoarele benzinăriei a ajuns un amestec de motorină cu benzină, astfel că reprezentanții Protecției Consumatorilor Maramureș au aplicat stației o amendă în valoare de 10.000 lei, potrivit publicației DirectMM.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din Maramureș a primit 9 reclamații scrise, dar la operatorul comercial în cauză s-au adresat 97 conducători auto care aveau în rezervor carburantul nepotrivit.

Citește și
benzinarie
Pățania șoferilor care și-au distrus mașinile, când o benzinărie a dat la pompă motorină în loc de benzină
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Benzinăria a oferit asigurări conducătorilor auto că îi va despăgubi pentru deficiențele generate, dar au primit despăgubiri doar șoferii care au prezentat actele doveditoare că au fost victime ale situației nedorite din 13-14 septembrie 2022.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șoferii care au alimentat motorină în loc de benzină vor fi despăgubiți de Petrom. ANPC a făcut un control
Șoferii care au alimentat motorină în loc de benzină vor fi despăgubiți de Petrom. ANPC a făcut un control

Șoferii care au alimentat cu motorină în loc de benzină sau invers la o benzinărie din Baia Mare sunt așteptați în stație pentru a fi despăgubiți. Au însă nevoie de dovezile reparației.

Pățania șoferilor care și-au distrus mașinile, când o benzinărie a dat la pompă motorină în loc de benzină
Pățania șoferilor care și-au distrus mașinile, când o benzinărie a dat la pompă motorină în loc de benzină

Zeci de șoferi care au alimentat la o stație de carburant din Baia Mare, au ajuns cu mașinile la service, după ce le-au cedat motoarele în trafic. Toți știau că au alimentat cu benzină, dar mecanicii le-au găsit în rezervoare motorină.

Motorină în loc de benzină la pompă, într-o benzinărie din Baia Mare. Mulți șoferi au ajuns la service
Motorină în loc de benzină la pompă, într-o benzinărie din Baia Mare. Mulți șoferi au ajuns la service

Motorină în loc de benzină la pompă, și viceversa, este situația întâlnită de mai mulți șoferi la o benzinărie din Baia Mare. Aceștia au avut nevoie de o vizită urgentă la mecanic, ca să nu-și deterioreze motoarele.

VIDEO Dani Mocanu a bătut un bărbat într-o benzinărie din Pitești. În scandal au fost implicate mai multe persoane
VIDEO Dani Mocanu a bătut un bărbat într-o benzinărie din Pitești. În scandal au fost implicate mai multe persoane

Dani Mocanu, fratele său și alți bărbați neidentificați până la acest moment au fost implicați într-un scandal, într-o benzinărie din Pitești, joi noapte.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.