Bebeluş în vârstă de doar opt ore, transportat de urgenţă de la Bistriţa la Cluj-Napoca cu un elicopter SMURD

elicopter SMURD
Shutterstock

Un bebeluş în vârstă de doar 8 ore, cu o afecţiune severă, a fost transportat, miercuri, de la Bistriţa la Cluj-Napoca cu un elicopter SMURD pentru a fi salvat.

 

Astăzi, 03 aprilie a.c., elicopterul SMURD de la Târgu Mureş a fost solicitat să intervină de urgenţă în Bistriţa, pentru a sprijini eforturturile de salvare a vieţii unui bebeluş în vârstă de doar 8 ore, aflat în stare critică”, anunţă, miercuri seară, Inspectoratul General al Aviaţiei.

Bebeluşul a fost diagnosticat cu detresă respiratorie, fiind necesară transferarea micuţului, de urgenţă, la o unitate spitalicească din Cluj-Napoca.

Echipajul elicopterului a procedat la preluarea şi transferarea bebeluşului la Cluj-Napoca, unde a fost predat în siguranţă echipelor medicale, în vederea continuării investigaţiilor şi administrarea tratamentului necesar”, a mai transmis sursa ciattă.

Potrivit acesteia, elicopterele şi avioanele SMURD execută în mod regulat misiuni de transport neonatal, pe parcursul lunii trecute fiind înregistrate 19 intervenţii aeriene pentru salvarea bebeluşilor aflaţi în stare critică.

Citește și
accident
O autospecială SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, între care și un copil, au fost transportate la spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat din Vaslui, strivit de copacul pe care voia să-l taie. Victima n-a avut nicio șansă
Bărbat din Vaslui, strivit de copacul pe care voia să-l taie. Victima n-a avut nicio șansă

Un bărbat din Vaslui a murit strivit de un copac pe care încerca sa-l taie. Accidentul s-a petrecut luni, într-o pădure din localitatea Chițoc, iar echipajul SMURD ajuns la fața locului nu a mai putut face nimic pentru el.

O autospecială SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, între care și un copil, au fost transportate la spital
O autospecială SMURD s-a răsturnat în Capitală. Trei persoane, între care și un copil, au fost transportate la spital

O autospecială SMURD care transporta un pacient la spital s-a răsturnat, duminică după amiază, după ce a fost implicată într-un accident rutier , fiind lovită de un autoturism.

Alertă de incendiu în Centrul Vechi din București. Au fost trimise autospeciale de stingere a focului și SMURD
Alertă de incendiu în Centrul Vechi din București. Au fost trimise autospeciale de stingere a focului și SMURD

Pompierii au intervenit, sâmbătă seară, în centrul istoric al Bucureştiului, pe strada Şelari, la o clădire de la acoperişul căreia ieșea fum. Accesul persoanelor civile în zonă a fost limitat.

Polițist din Botoșani, lovit de mașină în timpul serviciului. Este în stare gravă după ce a vrut să oprească un vehicul
Polițist din Botoșani, lovit de mașină în timpul serviciului. Este în stare gravă după ce a vrut să oprească un vehicul

Un polițist în vârstă de 24 de ani, din Botoșani, a fost adus în Capitală, în stare gravă, cu un avion SMURD, după ce a fost accidentat în timpul serviciului.

Elicopter SMURD pus să zboare la Botoșani pentru imagine, în timp ce doi pacienți aveau nevoie disperată de el. Reacția SMURD
Elicopter SMURD pus să zboare la Botoșani pentru imagine, în timp ce doi pacienți aveau nevoie disperată de el. Reacția SMURD

Un elicopter SMURD a fost pus să zboare în Botoșani aparent pentru căutarea micuțului Aryan, dar practic pentru imaginea șefilor din București, în timp ce un copil sfârtecat și un bărbat cu infarct aveau nevoie disperată de intervenția lui.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.