Un bărbat de 62 de ani din Mureș a fost găsit carbonizat în casă

×
Codul embed a fost copiat

Sfârşit tragic pentru un bărbat de 62 de ani din Mureş care a fost găsit carbonizat în casă. Locuinţa s-a aprins fie din cauza unei defecţiuni la sobă fie a unei ţigări.

Cert e că focul a ars mocnit, iar bietul om s-a stins în somn. Vecinii au dat alerta abia spre dimineaţă, când au văzut fumul gros şi un peretele al casei dărâmat. Într-un final sub dărâmături au găsit şi trupul fără viaţă.

Cunoscut în sat ca om sărman, care muncea cu ziua pentru ceva de mâncare şi bani de pâine, bărbatul s-a întors aseară de la lucru obosit, şi e posibil să-şi fi aprins o ţigară. A adormit, iar spre dimineaţă, vecinii au zărit fumul şi au sunat la 112 să anunţe incendiul. Ştiau că vecinul lor locuieşte singur şi s-au temut de ce e mai rău.

Localnic: ”Casa nu ardea numai aşa mocnit, fumega. Am sunat pompierii, dar deja pereţii erau dărâmaţi când s-a observat”.

Localnic: ”Vecinul a zis că hai afară că la Denes arde casa, am ieşit afară şi atunci am văzut numai fum ieşea. Eram aici, dar nu am auzit”.

Citește și
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Până au venit pompierii, oamenii au început să ajute la stingerea focului; ştiau că omul nu are rude, şi îşi purta singur de grijă, fără ajutor, iar locuinţa sărăcăcioasă avea o sobă veche.

Toduț Raul Mihai, şef garda de intervenţie: ”S-a intervenit cu două autospeciale de capacitate cu apă şi spumă, la sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifestă generalizat la casa de locuit. Din păcate la locul incendiului s-a găsit o victimă de aproximativ 60 de ani de sex masculin care a fost declarat decedat”.

Casa bărbatului a ars în totalitate, iar bietul om a fost găsit carbonizat. Criminaliştii sosiţi la faţa locului au început o anchetă.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Mai mulţi membri ai echipajului fregatei Regina Maria, bolnavi de Covid-19
Mai mulţi membri ai echipajului fregatei Regina Maria, bolnavi de Covid-19

Mai mulţi membri ai echipajului fregatei Regina Maria au fost confirmaţi cu coronavirus, iar nava se va întoarce din misiune în Portul Constanța.

Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe
Klaus Iohannis: Până nu va apărea un vaccin eficient, vom avea restricții severe

Vom avea parte de restricții severe până în momentul în care va apărea un vaccin eficient împotriva Covid-19, a declarat președintele Klaus Iohannis, marți seară, după o ședință evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.

Predoiu: 546 de cazuri de infectare cu Covid-19 în instanţe; 3 persoane au decedat
Predoiu: 546 de cazuri de infectare cu Covid-19 în instanţe; 3 persoane au decedat

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat marţi că în instanţele din ţară au fost înregistrate, până în prezent, 546 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 3 persoane au decedat, iar 5 sunt internate la ATI.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă