Azilele groazei: Peste 100 de bătrâni erau maltratați și înfometați în Ilfov, pe bani grei. Operațiune uriașă de salvare

×
Codul embed a fost copiat

Descinderi marți dimineață la trei cămine de bătrâni din Voluntari și Ilfov. Acolo, oamenii legii au descoperit 100 de vârstnici care erau umiliți, neîngrijiți, lăsați flămânzi și în mizerie.  

Grav e că două instituții publice din domeniul protecției sociale ar fi știut de întreaga situație, dar nu au făcut nimic.

Atenție, urmeaza detalii care va pot afecta emoțional!

Cei care dețin aceste centre au format un grup infracțional organizat în 2020, iar de atunci și până acum au reușit să obțină un profit ilegal de peste 5 milioane de lei.

Bani încasați din plățile făcute pentru întreținerea bătrânilor, care au fost însă găsiți nemâncați, cu răni pe corp și care nu primeau nici tratamentul medical de care aveau nevoie.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Poliția Română a transmis un număr de telefon, la care aparținătorii pot obține informații despre starea bătrânilor. 

”Pe parcursul acestei zile, în vederea comunicării informațiilor de interes într-o manieră oportună, corectă și completă, polițiștii au pus la dispoziție numărul de telefon 0743164790, la care aparținătorii pot obține informații despre persoanele transportate la unități medicale”.

Din primele informații, au fost duse în primă instanță la spital pentru îngrijiri 56 de bătrâni- 38 la Spitalul Militar și 18 la Spitalul Gerota. Ambulanțele continuau să aducă bătrâni de la cele trei azile ale groazei.

Peste 300 de pompieri au intervenit pentru salvarea bătrânilor

Pentru salvarea lor, au intervenit, pe lângă polițiști, și peste 300 de pompieri din toată țara.  

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al IGPR: ”Exploatarea acestor persoane se făcea prin constrângere, violență, muncă neremunerată, lipsea medicația necesară, hrana era inadecvată, iar persoanele erau supuse la tratamente degradante și inumane. Acest dosar penal a pornit de la o sesizare din oficiu a colegilor mei, în urma acțiunii, la DIICOT vor fi conduse 26 de persoane, iar alte 15 persoane martori vor fi duși la sediul DICE, pentru audieri. Scopul principal e acela de a salva viețile oamenilor, de a le acorda ajutor medical, de aceea sancțiunea beneficiază de sprijinul DSU".

Căpitan Bogdan Toma, purtător de cuvânt al DSU: ”Suntem prezenți cu 38 de autospeciale de transport victime multiple, avem 7 puncte medicale avansate, autospeciale de decontaminare. Beneficiem de sprijinul a 15 medici și 18 asistenți de la Spitalul Floreasca, dar și de 3 asistenți sociali și 6 psihologi”.

Bătrânii veneau la gard în pielea goală și cerșeau de la trecători

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică, scrie Agerpres.

De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

"Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi. De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: 'Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?", au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă