Au preferat piscina în loc să meargă pe litoral. ”Bat drumul până la mare pentru ce?”

×
Codul embed a fost copiat

Dacă nu au plecat la mare sau la munte, cei care au rămas în orașele încinse au fugit de arșiță în parc sau la piscine, unde s-au mai răcorit.

În Capitală, mulți s-au oprit la ștrandurile din cartier, dacă nu au vrut să bată drumul până în centru sau în nordul orașului, unde au apărut numeroase bazine şi centre SPA pentru toate gusturile și buzunarele.

Mihai şi prietenii lui n-au ajuns la mare, dar se mulţumesc cu o baie la piscină. Le convine, pentru că e la doi paşi de Capitală, iar cheltuielile sunt mult mai mici.

Mihai: "Bat drumul până la mare pentru ce? Mizeria şi gunoaiele de acolo? Uitaţi ce frumos e! Curăţenie, e şi mai ieftin. Păi, dacă mă respect, 2 milioane, dacă nu mă respect, mai puţin.

Femeie: "Se poate şi în Bucureşti. Adică preţurile nu sunt de speriat şi atunci când ne dorim să mergem undeva, facem tot posibilul, dar se poate."

Citește și
parc de distractii
Un copil de 6 ani și-a găsit sfârșitul într-un parc de distracții. Cum a fost găsit
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

La o piscină situată în afara oraşului, o familie cu doi copii va plăti 60 de lei pentru intrare şi şezlonguri. Condiţia este ca cei mici să aibă până în 12 ani. Altfel, vor plăti şi ei preţ întreg de câte 30 de lei.

Mâncarea costă şi ea 150 de lei, dacă familia alege să îşi comande un platou cu produse la grătar pentru patru persoane. O bere este 15 lei, o limonadă la fel, iar un frappe este 25 de lei. Aşadar, pentru o zi de distracţie la o astfel de piscină, o familie cu doi copii va plăti în jur de 300 de lei.

Cu cât ne apropiem de centrul oraşului, cresc considerabil preţurile. La o piscină aflată în zona Pieţei Presei, adulţii plătesc 50 de lei pentru intrare, în timp ce copiii de la 3 la 12 ani, 25 de lei. Aici, un cocteil costă cel puţin 24 de lei, iar o porţie de paste, 40.

Iar dacă nu vreţi să ieşiţi din cartier, piscinele dintre blocuri pot fi o alternativă. Chiar dacă nu foarte ieftină. De exemplu, la un bazin din cartierul Titan, intrarea este tot 50 de lei.

Pentru cei care iubesc înotul există şi bazine la care îşi pot face abonament. 12 şedinţe costă între 200 şi 500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Motivul pentru care unui bărbat i s-a interzis să intre în piscină:,,Mi-a distrus vacanța
Motivul pentru care unui bărbat i s-a interzis să intre în piscină:,,Mi-a distrus vacanța"

Un bărbat de 48 de ani a fost dat afară dintr-o piscină într-un parc de distracții din Marea Britanie, din cauză că purta o pungă de evacuare pentru colostomie.

Un copil de 6 ani și-a găsit sfârșitul într-un parc de distracții. Cum a fost găsit
Un copil de 6 ani și-a găsit sfârșitul într-un parc de distracții. Cum a fost găsit

Un copil de 6 ani din Statele Unite a fost găsit mort pe fundul unei piscine, într-un parc de distracții din Florida.

Tsunami de 3 metri într-un parc acvatic din China. 44 de răniți
Tsunami de 3 metri într-un parc acvatic din China. 44 de răniți

Un parc acvatic din China a fost închis după ce o defecțiune a dus la producerea unui tsunami de trei metri. 44 de oameni au fost răniți.

Modelul Playboy care nu a nimerit frâna din cauza pantofilor. A ajuns cu mașina în piscină
Modelul Playboy care nu a nimerit frâna din cauza pantofilor. A ajuns cu mașina în piscină

Un model Playboy a publicat pe rețelele de socializare imagini cu momentul în care bolidul le lux pe care îl conducea ajunge în piscină.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.