Au fost găsite cele două adolescente din Râmnicu Vâlcea, dispărute în drum spre școală

eleve disparute
politiaromana.ro

Cele două eleve de 13, respectiv 14 ani din Râmnicu Vâlcea, care au dispărut luni dimineață în timp ce se îndreptau spre școală, au fost găsite de polițiști.

Cele două minore au fost găsite, în cursul zilei de marți, la 300 de kilometri distanță de casă, respectiv într-o scară de bloc din Buzău, scrie gazetavalceana.ro.

Potrivit polițiștilor, fetele au ajuns la Buzău cu autobuzul, susținând că au prieteni acolo.

Mama uneia dintre adolescente, Nicole Elena Predescu, a anunțat dispariția fetei luni dimineață, după ce aceasta nu a ajuns nici la școală și nici acasă nu s-a mai întors. Ulterior, în urma unor verificări, s-a aflat că minora a plecat împreună cu prietena și colega ei de clasă, Diana Coman.

Se pare însă că Nicole Elena Predescu nu este la prima dispariție de acest gen. Adolescenta a mai fost dată dispărută pe 29 ianuarie 2019, când a plecat de acasă spre școală, dar nu a ajuns nici la cursuri și nici la domiciliu. Și atunci, ca și acum, minora a fost găsiră la Buzău datorită unei aplicații de pe telefon, scrie sursa citată.

Citește și
agresiune medic Galați
Dosar penal pentru tânărul care a agresat un medic, la Galați. Amenda primită de agresor
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată în vârstă de 13 ani a ajuns la spital după ce a fost agresată de o colegă, la Constanța
O fată în vârstă de 13 ani a ajuns la spital după ce a fost agresată de o colegă, la Constanța

O fată în vârstă de 13 ani din oraşul Ovidiu a ajuns la Spitalul Judeţean Constanţa, după ce a fost agresată de o colegă de şcoală, cele două având un conflict mai vechi, relatează news.ro.

Dosar penal pentru tânărul care a agresat un medic, la Galați. Amenda primită de agresor
Dosar penal pentru tânărul care a agresat un medic, la Galați. Amenda primită de agresor

Poliţiştii din Galaţi au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe în cazul tânărului care în luna februarie a agresat un medic ginecolog, de 67 de ani, pe holul unei clinici private.

Sute de copii au fost torturați și condamnați la închisoare în Irak. Care este motivul
Sute de copii au fost torturați și condamnați la închisoare în Irak. Care este motivul

Sute de copii au fost torturați și condamnați la închisoare de autoritățile din Irak pentru legături cu ISIS, se arată într-un raport al organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW).

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă