Au fost aprinse lumânări în fața Judecătoriei din Baia mare, după ce șoferul care a zdrobit 2 soți a fost eliberat

×
Codul embed a fost copiat

Au fost aprinse lumânări marți seară în fața Judecătoriei din Baia Mare, după ce șoferul care a zdrobit doi soți într-o stație de autobuz a fost lăsat să plece acasă.

Individul fusese reținut inițial de Poliție pentru 24 de ore
Magistrații au decis însă ca șoferul să fie cercetat în libertate. Una dintre victime, femeia de 20 de ani, a murit. Soțul ei, operat de mai multe ori, are nevoie disperată de sânge.

Familia, prieteni, dar și oameni care nu-i cunoșteau pe cei doi soți s-au strâns, marți seară, în fața Judecătoriei din Baia Mare. Au venit cu lumânări și flori pentru a-i aduce un omagiu tinerei care și-a dat ultima suflare la 48 de ore după accident.

Avea numai 20 de ani și a fost lovită în plin de maşina care a intrat în refugiul din Baia Mare, unde aștepta autobuzul împreună cu soțul ei. Rănile erau atât de grave, încât medicii au fost nevoiți să îi amputeze piciorul stâng.

Prietena fetei: "O cunoșteam pe Denisa, am fost prietene și chiar îmi doresc ca acel om să răspundă și să fie închis pentru tot ceea ce a făcut. Decizia chiar nu e corectă și îmi doresc să se facă recurs."

Citește și
Legisti
Tânăra zdrobită într-o stație de autobuz în Baia Mare a murit. Șoferul, eliberat din arest
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Femeie: "Să se gândească la viața lui ca și conducător, dar și la cei din jur, pentru că și viața lui a fost pusă în pericol."

Localnic: "Nu-I cunoșteam pe niciunul dintre cei implicați în accident. Îmi pare rău pentru cele implicate și pentru sufletul fetei, ca să ajungă mai ușor în partea cealaltă. Și-a asumat viteza și riscurile, atunci să-și asume și rezultatele."

Tânărul aflat la volan, care are carnet de doi ani, ar fi pierdut controlul bolidului, iar după impact s-a rotit și s-a înfipt cu spatele într-un copac. În același loc erau și alte persoane, care au reușit în ultimul moment să se salveze.

Nu și Denisa și soțul ei. Bărbatul a fost transportat la Cluj cu traumatisme la ambele picioare şi la coloană şi a fost operat de mai multe ori. Are nevoie disperată de sânge, așa că familia a lansat un apel pe rețele sociale.

Prieten: "A fost 13 ore în operație și e stabil Raul. În schimb, o să aibă nevoie de mai multe operații."

Marți, șoferul de 20 de ani a fost eliberat din arest, după ce a fost reținut 24 de ore de polițiști. Este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar acum anchetatorii așteaptă rezultatele probelor de sânge și toxicologice.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
ULTIMA ORĂ! Ce s-a întâmplat cu șoferul cu BMW care a zdrobit doi tineri într-o stație de autobuz din Baia Mare
ULTIMA ORĂ! Ce s-a întâmplat cu șoferul cu BMW care a zdrobit doi tineri într-o stație de autobuz din Baia Mare

ULTIMA ORĂ! Ce s-a întâmplat cu șoferul cu BMW care a zdrobit doi tineri într-o stație de autobuz din Baia Mare

Tânăra zdrobită într-o stație de autobuz în Baia Mare a murit. Șoferul, eliberat din arest
Tânăra zdrobită într-o stație de autobuz în Baia Mare a murit. Șoferul, eliberat din arest

Șoferul a fost eliberat din arest și e cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă și vătămare corporala din culpă.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a petrecut accidentul din Baia Mare în care un șofer a zdrobit doi tineri care așteptau autobuzul

Doi tineri, soț și soție, zdrobiți de o mașină într-o stație de autobuz din Baia Mare. Femeia e în comă, cu un picior retezat
Doi tineri, soț și soție, zdrobiți de o mașină într-o stație de autobuz din Baia Mare. Femeia e în comă, cu un picior retezat

Scene terifiante în Baia Mare, unde doi tineri, soț și soție, au fost zdrobiți de o mașină în timp ce așteptau autobuzul într-o stație din oraș. Șoferul de 20 de ani ar fi intrat cu viteză într-un viraj la stânga și nu a mai putut controla autoturismul.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă