Atmosferă incendiară la Sibiu. Turiștii și localnicii, fascinați de spectacolele Festivalului Internațional de Teatru

×
Codul embed a fost copiat

Atmosfera este incediară la Sibiu, orașul care găzduiește Festivalul Internațional de Teatru. Aproape fiecare colț de stradă a devenit o scenă, iar turiștii și localnicii sunt prinși imediat în atmosferă.

Deși evenimentul a ajuns la jumătate, mai sunt câteva sute de spectacole în așteptare. Urmează încă cinci zile și cinci nopți magice la Sibiu. În orașul transilvănean veți găsi o lume plină de culoare și muzică în care puteți evada, măcar pentru câteva ore.
 

Peste 3.500 de candele au luminat Piața Mare din Sibiu
 

Imediat după apus, peste 3.500 de candele au luminat Piața Mare din Sibiu. Un bufon i-a poftit pe cei din jur într-un labirint al luminilor. A fost o întâlnire simbolică cu propriile visuri și temeri. Mulți s-au regăsit în acest spectacol.

Doamnă: Este ca povestea fiecăruia, ne regăsim foarte mult în ea, pentru că cel mai important este să nu uităm niciodată să visăm!

Cuplu:Cred că e momentul cel mai fain din Sibiu din tot anul. Garantat, an după an, îl așteptăm cu nerăbdare”.

Citește și
tiff
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ștefan Behr, director artistic:Speranța există, dar mesajul nu e doar despre asta. Uneori poți lua o pauză, nu trebuie mereu să ne analizăm”.

Doi prieteni, din Belgia, au captivat audiența.

Alexis Rouvre, artist:Cred că, atât în muzica ei, cât și în jongleriile mele se găsește simplitatea și, dincolo de asta, sunt multe detalii, precizie, atenție și chimie între noi”.
 

Spectatorii au dansat și cântat alături de artiști
 

Un cvartet care hipnotizează pur și simplu spectatorii, a trecut de la jazz, la muzică latino și chiar la rock. Toți cei prezenți au dansat ori au cântat alături de artiști.

Doamnă: Sunt profesioniști din punctul meu de vedere. Nu îmi dau seama unde cântă în restul timpului, dar aici sunt superbi”.

Turiștii străini promit că se vor întoarce în Sibiu, capitala muzicii, teatrului și a dansului în aceste zile.

Turiști:Distractiv, grozav, multă lume, gălăgie, multă viață, este super festivalul. Atât de multe limbi străine în jur, până și soarele ne zâmbește!

Turist:Atât de multă varietate și e bine organizat, totul merge ca uns”.

Urmează alte cinci zile de festival cu motoarele turate. Va fi un adevărat maraton al artelor, de la teatru la proiecții pe clădiri, fanfare, parade, spectacole de dans și aruncători de flăcări.
 

Citește și: Cum opera gruparea din România care a furat cinci milioane de euro prin fonduri europene. Avea peste 150 de firme fictive

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cei mai listați artiști din lume vin în această vară la festivalurile Neversea și UNTOLD
Cei mai listați artiști din lume vin în această vară la festivalurile Neversea și UNTOLD

Compania de analiză date Viberate a publicat datele studiului Post-pandemic Festival Report 2022, care cuprinde o analiză în detaliu a industriei de evenimente.

Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța

Organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania anunță prima ediție SUNSCREEN Film & Arts Festival.

„Festivalul Cetăților Dacice” a fost reluat, după doi ani de pauză, din cauza pandemiei. Surprizele organizatorilor
„Festivalul Cetăților Dacice” a fost reluat, după doi ani de pauză, din cauza pandemiei. Surprizele organizatorilor

Competiție ca acum 2000 de ani la „Festivalul Cetăților Dacice”. Cei mai puternici bărbați din cele cinci cetăți dacice din Alba s-au întrecut într-un concurs inedit, pentru a demonstra că sunt demni urmași ai lui Decebal.

Spectacole pline de magie și culoare la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ce a impresionat publicul
Spectacole pline de magie și culoare la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Ce a impresionat publicul

Weekendul s-a încheiat în forță la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, care însă e departe de sfârșit. Seara trecută a fost una plină de culoare, magie și muzică, care a fermecat și cei mai ursuzi spectatori.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă