Atac cu ranga în trafic. Un şofer a fost rănit de un tânăr fără permis

ancheta politie
Pro TV

Incident mai puţin obişnuit în judeţul Tulcea, pe DN22 E87, în afara localității Mihail Kogălniceanu

 

Un tânăr din judeţul Tulcea este cercetat de poliţişti după ce a condus un vehicul având permisul reţinut, a rănit cu un baston metalic pasagerul dintr-un alt autoturism şi a fugit apoi de la locul evenimentului, a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Tânărul, în vârstă de 33 de ani, din comuna Mihai Bravu, are permisul de conducere reţinut, dar a condus un vehicul vineri seară, iar în apropiere de satul Mihail Kogălniceanu, a oprit maşina, a coborât din ea şi, deplasându-se către autoturismul care circula în spatele său, a aruncat cu un baston metalic, spărgând geamul portierei şi rănind un pasager în vârstă de 29 de ani.

Evenimentul a fost anunţat la 112 de şoferul autoturismului în care se afla victima, iar poliţiştii l-au găsit pe agresor în municipiul Tulcea.

Citește și
Un șofer băut și fără permis și-a accidentat mortal tatăl, care mergea pe marginea drumului
Un șofer băut și fără permis și-a accidentat mortal tatăl, care mergea pe marginea drumului
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violenţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor care au dus la producerea evenimentului", se arată în comunicatul de presă al IPJ Tulcea.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Schimbările Codului Rutier din 2020: Ce păţesc cei prinşi cu telefonul la volan
Schimbările Codului Rutier din 2020: Ce păţesc cei prinşi cu telefonul la volan

Din 2020 vor intra în vigoare mai multe noi reglementări ale Codului Rutier, care prevăd condiții mai dure pentru obținerea permisului de conducere, dar și pedepse mai drastice.

Un șofer băut și fără permis și-a accidentat mortal tatăl, care mergea pe marginea drumului
Un șofer băut și fără permis și-a accidentat mortal tatăl, care mergea pe marginea drumului

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost reţinut de poliţişti, după ce, aflat la volanul unei maşini, băut şi fără permis, şi-a accidentat mortal tatăl, care se deplasa pe jos pe drum, şi a părăsit locul faptei.

Șoferul din Constanța care a fugit de poliție era băut și drogat cu cocaină
Șoferul din Constanța care a fugit de poliție era băut și drogat cu cocaină

Tânărul de 25 de ani, fără permis, băut și drogat, care nu a vrut să oprească mașina la semnalul polițiștilor din Constanța a fost reținut pentru 24 de ore.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.