Arsenie Boca ar putea intra în rândul sfinţilor din calendar. „Minunile sunt un criteriu”

×
Codul embed a fost copiat

Din inimile miilor de crendicioși care îi cer ajutorul în rugăciuni, părintele Arsenie Boca ar putea intra şi în rândul sfinţilor din calendar.

Procesul complicat de canonizare a ajuns la Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, care cercetează viaţa celui supranumit Sfântul Ardealului. După ce va fi canonizat, este posibil ca micii comercianţi să nu mai poată vinde diverse obiecte cu numele lui Arsenie Boca.

Procesul de canonizare a început în urmă cu câţiva ani, când a fost înfiinţată o comisie de specialişti care a lucrat sub îndrumările Mitropoliei Ardealului, la Sibiu. Experţii au făcut cercetări la mănăstirea Prislop, unde a trăit în ultimii ani de viaţă părintele Arsenie Boca.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: "Minunile sunt un criteriu fundamental în canonizarea cuiva, sunt mărturiile câtorva oameni care mai trăiesc. Există nişte canoane picturale, nişte canoane ale învăţăturii de credinţa ortodoxe, toate trebuie confruntate cu opera atât scrisă, cât şi cu viaţa părintelui arsenie."

Ilarion Fagarasanu, episcop vicar Mitropolia Ardealului: "Dacă părintele ajunge să fie trecut în rândul sfinţilor, noi o să facem ceva mai mult? Tot aşa o să facem. nu putem să zicem cca mergem mă ating de cruce şi mi se iartă. trebuie să fac ceva, să nu mai fac ce am făcut rău.”

Citește și
icoana Arsenie Boca
Mitropolia Ardealului a decis ca Arsenie Boca să devină sfânt
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dosarul cu documentele care au legătură cu viaţa părintelui Arsenie Boca se afla în acest moment la subcomisia de canonizare a sfinților romani din cadrul sfântului sinod. Acesta urmează să fie atent analizat de experți teologici şi de cercetători acreditați. Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române este forul superior conducător în biserică și decizia finală va fi luată aici.

Până atunci, oamenii merg la mănăstirea Prislop, dar şi la Sâmbăta de Sus, de la poalele munţilor Făgăraş, unde Arsenie Boca a fost stareţ vreme de 9 ani. Vizitează chilia părintelui şi iau apa de la un izvor despre care se spune că ar avea puteri tămăduitoare. Vin zeci şi chiar sute la sfârşit de săptămână.

Remus Stefureac, sociolog: ”E o mare afacere, sigur, dar atâta timp cât resursele sunt poate utiliztae şi pentru a ajuta oameni nu aş vedea o problemă. aceasta notorietate nu s-a născut din neant."

Dacă va fi canonizat, doar Biserica Ortodoxă Română va putea vinde icoane cu Arsenie Boca.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Arsenie Boca ar putea fi canonizat. Anunțul Patriarhiei Române
Arsenie Boca ar putea fi canonizat. Anunțul Patriarhiei Române

Patriarhia Română a transmis luni că în ședința de lucru de luni a Sfântului Sinod s-a discutat despre canonizarea Părintelui Arsenie Boca.

Mitropolia Ardealului a decis ca Arsenie Boca să devină sfânt
Mitropolia Ardealului a decis ca Arsenie Boca să devină sfânt

Sinodul Mitropoliei Ardealului a deci, joi, ca părintele Arsenie Boca să devină sfânt, iar în acest sens va propune dosarul de canonizare Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Sondaj IRES: Românii îl venerează pe Arsenie Boca și vor se semene cu Gigi Becali
Sondaj IRES: Românii îl venerează pe Arsenie Boca și vor se semene cu Gigi Becali

Mai mult de jumătate dintre români spun că au un sfânt ortodox preferat, iar Arsenie Boca este mai popular decât Iisus Hristos. Cel puţin asta reiese dintr-un studiu făcut recent de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie.

Scandalul pe numele părintelui Arsenie Boca s-a mutat la tribunal. Solicitarea Bisericii
Scandalul pe numele părintelui Arsenie Boca s-a mutat la tribunal. Solicitarea Bisericii

Scandalul pe numele părintelui Arsenie Boca s-a mutat la Tribunalul Bucureşti. Episcopia Devei şi Hunedoarei cere judecătorilor permisiunea de a comercializa icoanele, cruciuliţele şi alte obiecte de cult cu chipul părintelui și cu numele acestuia.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.