Arme noi în lupta cu seceta, pentru fermieri. Programul pilot, de 40 de milioane de euro, demarat de Ministerul Agricultruii

×
Codul embed a fost copiat

5.000 de agricultori vor avea, din acest an, arme noi în lupta cu seceta. Își vor iriga legumele cu ajutorul unor instalații noi, eficiente energetic și care consumă foarte puțină apă.

Fermierii din Dolj s-au înscris într-un program pilot, lansat sâmbătă de Ministerul Agriculturii.

8.000 de euro a costat instalația de irigare pe care a cumpărat-o un fermier. Aceasta va asigura apa necesară pentru un hectar de teren cultivat cu pepeni.

Energia electrică necesară funcționării este asigurat de panourile solare, iar consumul de apă este foarte mic. În plus, întreg sistemul poate fi controlat de la distanță.

Petrică Mogodeanu , fermier: „Pe timp de vară avem probleme, mari probleme, cu apa din puțuri. La noi în zonă e căldură mare și scade pânza freatică. Cu această pompă pe care o avem undeva acolo ne putem duce mai jos fără sa facem cămin. Deci, avem costuri mai puține. Nu mai stăm să deschidem robinetul, nu mai stăm să udăm și câștigăm mult timp.”

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Ministrul spune că acest gen de sisteme poate ajuta întreaga agricultură.

Petre Daea, ministrul Agriculturii: „Un modul în care să aducem apă cât mai puțină, să facem cât mai puțin consum de apă și să avem independență energetică. Fără apă nu se poate face agricultura în România, nu se poate face producție în România”

Fermierii și-au făcut calculele și susțin că investiția se va amortiza în doi ani.

Ionuț Nicu Răducu, fermier: „Nu mai consum combustibil. 1.000 de lei la hectar mă costa săptămânal, atunci când vor fi 50 de grade vom uda zilnic și așa cum sistemul acesta care este, producem curentul gratuit, vine de la soare, de la natură și irigăm.”

Andra Popescu, fermier: „Noi trebuie sa avem posibilitatea să udam și să udam în mod eficient, pentru ca altfel nu putem sa facem legumicultura chiar dacă nu avem Dunărea lângă noi, să punem o camera de luat vederi exterioară ca să nu mai venim de fiecare data în, câmp ca să vedem ce mai trebuie făcut aici.”

40 de milioane de euro au fost alocați pentru acest program pilot. Banii provin de la bugetul de stat și de la Comisia Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă