Arhiepiscopia Sibiului cere interzicerea proiecţiei filmului „Arsenie. Viaţa de apoi” la Astra Film Festival. Reacția BOR

„Arsenie. Viaţa de apoi”
News.ro

Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra Film Festival (15-22 octombrie) ca proiecţia filmului „Arsenie. Viaţa de apoi”, realizat de regizorul Alexandru Solomon, să fie interzisă.

 

În replică, organizatorii festivalului spun că în 30 de ani de când există festivalul niciun film nu a fost cenzurat.

„Încadrat fals în ciclul documentarelor, filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor şi valorile lui spirituale. Viaţa părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare şi jignire a mii şi mii de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe", a transmis, într-o scrisoare deschisă, Arhiepiscopia Sibiului.

Arhiepiscopia Sibiului a solicitat ca „proiecţia acestui film să nu fie permisă în judeţ".

Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator şi jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simţit că mă sufoc; prezenţa Bisericii era peste tot în viaţa publică, şi emblema acestei influenţe era un călugăr chipeş, Arsenie Boca.” – min. 01:10).

Citește și
Stejarul lui Arsenie Boca
Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit. L-a plantat în 1929, la absolvirea liceului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Într-un mod cu totul nesincer a fost obţinută şi aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se doreşte „realizarea unui film documentar despre viaţa Părintelui Arsenie Boca….”, realizatorii fiind „însoţiţi la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriaşi care merg la pelerinaje în toată ţara)”. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinşii pelerini defăimă prin cuvinte şi atitudini atât locurile acelea, cât şi actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie.

Viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui duhovnic. („Îmi e antipatic (părintele Arsenie, n.n.), lumea spune că a făcut minuni…” – min. 01:05:23). Aceeaşi atitudine ironică şi jignitoare o au toate personajele care joacă în acest film: aşa-zişii pelerini atent selectaţi de către regizor apar în diverse ipostaze purtând căciuli cu chipuri de animale (min. 10:40), schimonosindu-se, făcând lucruri caraghioase în incinta Mănăstirii Sâmbătă, ridiculizând şi jignind mii şi mii de pelerini care vin la mormântul părintelui Arsenie", motivează Arhiepiscopia Sibiului.

Arhiepiscopia Sibiului susţine că prin acest film este batjocorită Biserica

Arhiepiscopia Sibiului susține că acest film aduce „un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre".

Organizatorii Astra Film Festival spun că de-a lungul celor 30 de ani de când există AFF nu a cenzurat niciun film.

„Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puţin vreun film din selecţia festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice", este punctul de vedere al organizatorilor AFF.

Conform acestora: „Cererea de a scoate un film din festival, de a-l opri de la distribuire, înseamnă cenzură, este neconstituţională (vezi Art. 29, referitor la libertatea conştiinţei şi Art. 30, referitor la libertatea de exprimare) şi, nu în ultimă instanţă, atentează la dreptul şi libertatea publicului de a viziona un film. Astra Film Festival respectă inclusiv punctul de vedere al celor care critică filmul "Arsenie. Viaţa de apoi". Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecţia festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori şi public. De aceea vom organiza o dezbatere şi după proiecţia acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanţi ai Mitropoliei Ardealului".

„Astra Film Festival nu a atentat niciodată şi nu nici nu va atenta vreodată la valorile Bisericii Ortodoxe Române", susțin reprezentanții AFF.

Reacția Patriarhiei Române

„Solicitarea Arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Fiecare eparhie este autonomă administrativ. Motivaţia o constituie apărarea imaginii unei personalităţi reale a Bisericii, respectiv a părintelui Arsenie Boca, perceput de mulţi credincioşi ca un sfânt al Ardealului. Chiar dacă nu a fost canonizat încă”, a transmis, marţi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Potrivit acestuia, o abordare ireverenţioasă, fie ea şi „artistică”, a unei personalităţi religioase va stârni totdeauna şi oriunde în lume o reacţie critică sau de protest.

„Un vechi şi înţelept gând spune «să nu te joci cu ceea ce este adânc în om». Altfel, Biserica nu poate şi nici nu-şi propune să interzică vreodată ceva în spaţiul public. Rolul ei, printre altele, este să ofere convingător repere morale şi spirituale pe care oamenii să le accepte liber, în bună cunoştinţă de cauză. De aici rezidă şi rolul înalt pedagogic al Bisericii”, a mai transmis Bănescu.

Acesta a precizat că „Biserica nu este o instituţie care emite interdicţii, ci o comunitate vie de credinţă profund modelatoare, un spaţiu al rafinării şi vindecării prin rugăciune şi dragoste pentru ceilalţi”.

„Acest lucru ar trebui să fie conştientizat la nivel personal şi comunitar, inclusiv eparhial”, a mai afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă

Șoferul care a murit duminică strivit de un bolovan căzut de pe un versant, în Defileul Jiului, abia se întorsese din Spania ca să organizeze un parastas pentru soacra lui.

Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit. L-a plantat în 1929, la absolvirea liceului
Stejarul lui Arsenie Boca s-a prăbușit. L-a plantat în 1929, la absolvirea liceului

Gorunul plantat de Arsenie Boca în curtea Liceului „Avram Iancu” din Brad s-a prăbușit. Arborele vechi de aproape un secol se uscase de câțiva ani, iar vineri s-a rupt de la bază, a anunțat vineri primarul municipiului, Florin Cazacu.

O icoană pictată de părintele Arsenie Boca s-a vândut la licitație cu o sumă uriașă
O icoană pictată de părintele Arsenie Boca s-a vândut la licitație cu o sumă uriașă

Icoana pe glajă "Maica Domnului Îndurerată", semnată de părintele Arsenie Boca, a fost adjudecată, miercuri seară, pentru 17.000 de euro la Licitaţia de Crăciun - Artă Sacră organizată de Artmark.

Mărturii inedite despre viața lui Arsenie Boca. Nepoata sa a făcut o serie de dezvăluiri: Acțiunile lui erau ieșite din comun
Mărturii inedite despre viața lui Arsenie Boca. Nepoata sa a făcut o serie de dezvăluiri: Acțiunile lui erau ieșite din comun

Mărturii inedite despre viața părintelui Arsenie Boca, supranumit Sfântul Ardealului, sunt dezvăluite de nepoata lui, probabil ultima rudă în viață a călugărului-duhovnic.

Starețul Ghelasie Ţepeş a fost înmormântat. Ce spunea despre Covid în ultima predică
Starețul Ghelasie Ţepeş a fost înmormântat. Ce spunea despre Covid în ultima predică

Starețul Ghelasie Ţepeş, de la Mănăstirea Sfântul Dimitrie din Sighişoara, cunoscut drept ucenicul lui Arsenie Boca, a fost înmormântat marți.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.