Bărbat din Argeș, reţinut după ce a jefuit o prostituată. El a luat înapoi banii pe care îi plătise femeii şi încă 600 de le

cătușe
Getty

Un bărbat din Piteşti a fost reţinut de poliţişti după ce a jefuit o prostituată.

Piteşteanul a plătit-o pe femeie cu 200 de lei pentru a avea relaţii intime cu ea, iar la plecarea din apartamentul în care a mers cu aceasta şi-a luat înapoi banii şi încă 600 de lei pe care femeia îi avea în casă.

Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 27 iunie a.c., cel în cauză ar fi sustras, prin violenţă, suma totală de 800 de lei, de la o tânără de 20 de ani, din Moşoaia, la plecarea de la imobilul din municipiul Piteşti în care aceasta îi permisese, anterior, accesul”, informează IPJ Argeş.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că femeia tâlhărită este prostituată, iar bărbatul a plătit-o cu 200 de lei pentru a avea relaţii intime cu ea. Cei doi au mers în apartamentul din Piteşti pe care femeia îl are închiriat, iar la plecare, acesta şi-a luat înapoi banii şi încă 600 de lei, fugind din casa prostituatei.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani din Piteşti, a fost reţinut în cursul zilei de marţi, iar miercuri va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propuneri de luare a unei măsuri preventive transmite Poliţia judeţeană Argeş.
 

Citește și
jaf canada
Doi suspecţi ucişi şi şase poliţişti răniţi în Canada, într-un jaf armat la o bancă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Citește și: Salarii mai mari pentru tinerii care ajung în SUA cu Work and Travel

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incident șocant în Bihor. Un individ a spart geamurile mașinilor parcate pe strada unde locuia. Și-a și înjunghiat fratele
Incident șocant în Bihor. Un individ a spart geamurile mașinilor parcate pe strada unde locuia. Și-a și înjunghiat fratele

A fost panică marți noapte într-o comună din Bihor. Mai multe echipaje de poliție și unul al ambulanței au fost nevoite să intervină, după ce un localnic a sunat la 112 și a spus că pe strada lui un bărbat sparge geamurile mașinilor parcate.  

Doi suspecţi ucişi şi şase poliţişti răniţi în Canada, într-un jaf armat la o bancă
Doi suspecţi ucişi şi şase poliţişti răniţi în Canada, într-un jaf armat la o bancă

Doi hoți au fost ucişi, iar şase poliţişti au fost răniţi într-un jaf armat la o bancă, în vestul Canadei, anunţă autorităţile locale. Este căutat și un al treilea eventual suspect, relatează AFP.

Ofiţer de poliţie judiciară din Poliţia Municipiului Bucureşti, reţinut de DNA pentru mai multe infracţiuni
Ofiţer de poliţie judiciară din Poliţia Municipiului Bucureşti, reţinut de DNA pentru mai multe infracţiuni

Un ofițer de poliție judiciară din cadrul DGPMB, reținut de procurorii DNA, pentru 24 de ore, pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu.

Scene din filmele de acțiune, surprinse în Oradea. Un individ, luat pe sus și încătușat de polițiști
Scene din filmele de acțiune, surprinse în Oradea. Un individ, luat pe sus și încătușat de polițiști

Scene desprinse, parcă, dintr-un film de acțiune, s-au derulat luni seară, pe un bulevard din Oradea.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.