Ambasadorul rus la ONU: „Ucraina vrea să implice NATO într-o confruntare directă cu Rusia, ceea ce este foarte periculos”

×
Codul embed a fost copiat

Pe fondul temerilor tot mai mari că Moscova ar putea declanșa o escaladare majoră a războiului din Ucraina, Vladimir Putin a supravegheat miercuri un exercițiu al forțelor nucleare strategice ruse.

Președintele Biden a avertizat că Rusia ar face o greșeală extrem de gravă dacă ar ajunge să folosească o armă nucleară tactică în ucraina.

Serghei Șoigul, ministrul rus al Apărării: „Tovarășe Comandant suprem, sub conducerea dumneavoastră, desfășurăm un exercițiu de antrenament al Forțelor armate strategice ale Federației ruse, exersând o lovitură nucleară masivă, ca răspuns la un atac nuclear al unui inamic.”

Totuși, era un exercițiu planificat de ceva timp, iar Statele Unite au fost informate în prealabil.

Joe Biden, președintele SUA: „Rusia ar face o greșeală extrem de gravă dacă ar utiliza o armă nucleară tactică în Ucraina."

Citește și
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

Dar, Moscova a pretins - de data aceasta și într-o reuniune cu ușile închise a Consiliul de Securitate al ONU - că Ucraina plănuiește folosirea unei așanumite "bombe murdare" - un dispozitiv exploziv cu material radioactiv.

Dmitry Polyanskiy, ambasadorul rus la ONU: „Ucraina are capacitatea. Ucraina are toate motivele să facă acest lucru pentru că știm că regimul lui Zelenski vrea să evite, în primul rând, înfrângerea. În al doilea rând, vrea să implice NATO într-o confruntare directă cu Rusia, ceea ce este foarte periculos, dar ar fi profitabil pentru ca regimul Zelenski să rămână la putere.”

O absurditate, răspunde Kievul.

Igor Zhovkva, șef adjunct al Biroului președintelui Ucrainei: „Au rămas fără mijloace prin care să obțină succesul pe câmpul de luptă. Folosesc aceste scenarii instigatoare, pe care le cunoașteți deja, care reflectă de fapt ceea ce vor face ei. Ucraina nu ar încerca niciodată să fabrice o "bombă murdară” sau orice altceva.”

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: „Rușii îi acuză pe alții de lucruri pe care au de gând să le facă chiar ei. Ei trebuie să știe că dacă utilizează o "bombă murdară", o bombă radiologică, va fi o serioasă escaladare.”

Brig. Gen. Pat Ryder, secretarul de presă al Pentagonului: „Din punctul de vedere al SUA, acuzațiile conform cărora Ucraina construiește o "bombă murdară" sunt false. Nu am văzut în acest moment, însă, niciun indiciu că Rusia a luat o decizie sau intenționează să folosească arme nucleare sau o "bombă murdară". Dar, repet, vom continua să monitorizăm îndeaproape.”

Inclusiv un expert militar a cerut, în direct la o televiziune rusă, dovezi care să susțină ce afirmă Kremlinul, despre presupusele planuri ale Kievului.

Victor Olevici, expert, Centrul de Politici Actuale, Moscova: „Dacă există informații reale, dovezi reale despre locul unde se află această bombă "murdară" și unde vor să o folosească, dacă sunt documente, să arate documentele. Aceste provocări nu se fac fără un ordin scris. Dacă serviciile militare rusești au toate aceste date, e timpul să le dezvăluie."

După ce obiectivul așanumitei operațiuni speciale a fost trâmbițat ca "de-nazificarea" Ucrainei, acum, la Kremlin, s-a schimbat registrul. Un oficial a declarat, chiar în Consiliul de securitate, că este nevoie ca Moscova să "de-satanizeze", urgent țara vecină! Aleksei Pavlov, secretarul adjunct al Consiliului, a susținut că Ucraina s-a transformat într-o "hipersectă totalitară" în care cetățenii au abandonat valorile ortodoxe.

Aleksandr Dughin, ideologul Kremlinului: „Acesta este un război al Raiului împotriva Iadului. Acesta este un război purtat de luptătorii angelici. Acesta este un război al vasalilor Arhanghelului Mihail împotriva diavolului.”

Experții consideră că, prin acest gen de retorică, accesibilă atât creștinilor cât și musulmanilor, Moscova încearcă să-și alinieze războiul la valorile religioase.

Dincolo de asta, însă, potrivit evaluării Institutului american pentru studiul războiului - Vladimir Putin "ar fi fost confruntat direct" de membrii din cercul lui apropiat în privința desfășurării războiul din Ucraina.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „E important pentru noi să ne concentrăm la situația reală, la nevoile reale din anumite domenii. În ceea ce privește operațiunea specială, echipamentul trebuie să fie nu doar disponibil, ci și modern și eficient."

Nemulțumiți de situația de pe front, propagandiștii cer ... distrugerea totală.

Vladimir Soloviov, realizator Russia One: „Dacă am fi ocupat Harkovul... e clar că acolo e principalul centru logistic. Să-l ștergem de pe fața pământului dacă trebuie! De unde vine amenințarea pentru Herson? Care sunt cele mai apropiate orașe? De unde vin (militarii ucraineni)? Din Nikolaev? Atunci distrugeți Nikolaevul!"

În tot acest timp șeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, Andri Iermak, a făcut apel la livrarea imediată a unui număr suficient de mijloace de apărare antiaeriană, pentru a respinge ceea ce el a numit ... "teroarea rachetelor ruseşti".

Apărarea împotriva dronelor şi rachetelor este considerată de Ucraina o garanţie de securitate pe viitor, a arătat oficialul, după discuţii, la Kiev, cu consilieri pentru securitate naţională din Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa.

Iermak a afirmat că - în cadrul unui grup internaţional de experţi - continuă dezbaterea privind garanții care ar putea asigura în viitor existența pentru Ucraina, ca vecină cu Rusia. Una dintre aceste garanții ar putea fi tocmai un sistem de apărare antiaeriană.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.

Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului
Volodimir Zelenski se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă acasă după încheierea războiului

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi, la Berlin, că se aşteaptă ca refugiaţii ucraineni să se întoarcă în ţară, dar numai după ce războiul s-a încheiat, relatează dpa.

Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat
Cine a fost David Hosier, bărbatul care a fost executat în Missouri, SUA. Susținea că este nevinovat

Un fost militar american condamnat la moarte pentru uciderea în 2009 a unei femei cu care a avut o aventură a fost executat marţi în Missouri, în centrul Statelor Unite, notează AFP.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.