Salvați Copiii România: Aproape 1 milion de copii au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate

copii romania
Shutterstock

Aproape un milion de copii au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi în străinătate, potrivit unui studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii România prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Agerpres.

"Aproape 1.000.000 de copii, respectiv 954.000 de copii, au sau au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi în străinătate pe parcursul copilăriei. Până la data studiului, aproape 14% dintre copiii români au avut în ultimii ani cel puţin unul dintre părinţi plecat la muncă în străinătate. Astfel, extrapolând la numărul total de copii, 3,9 milioane de copii, avem un număr de 536.000 de copii care s-au confruntat cu această situaţie în anul anterior efectuării studiului. Studiul a fost realizat în iunie 2021 - iunie 2022 (...) Dintre aceştia, conform estimărilor, aproape 184.000 de copii sunt total lipsiţi de îngrijirea directă a părinţilor, având fie ambii părinţi, fie părintele unic susţinător al familiei plecat în străinătate", a spus preşedintele executiv al Salvaţi Copii România, Gabriela Alexandrescu.

Potrivit acesteia, pentru puţin peste jumătate dintre copii, aparţinătorii declară că şcoala a fost informată cu privire la situaţia copilului cât timp părintele a fost plecat la muncă în străinătate.

În ceea ce privește migrația parentală, tații au lipsit, în medie, 7,7 luni pe an, conform studiului, 28% dintre ei lipsind 9 luni din ultimul an luat în considerare, respectiv iunie 2021 - 2022. 

În ceea ce privește luarea deciziei în sine, de a pleca la muncă în altă țară, se observă că în cazul taților decizia a fost în proporție de 79% una luată de întreaga familie, procentaj care scade la 47% în cazul mamelor, după cum reiese din graficul de mai jos.

Citește și
Mama
„Scoateți-mi copiii mai întâi, eu voi ieși mai târziu”. Primele cuvinte ale unei mame când salvatorii au ajuns la ea
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

SalvatiCopiii

Gabriela Alexandrescu a menţionat că, deşi situaţia materială a familiilor cu un membru plecat la muncă în străinătate este percepută a fi mai bună decât în cazul celorlalte familii, încrederea aparţinătorilor în evoluţiile viitoare la nivel de familie este mai reţinută atât în privinţa performanţelor şcolare ale copiilor, cât şi a stării de sănătate a familiei şi a stării generale a gospodăriei.

Potrivit preşedintelui executiv al Salvaţi Copiii România, protecţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate este una dintre priorităţile organizaţiei din 2010.

"Am fost printre primele organizaţii - dacă nu primii - care am dezvoltat servicii curente, de durată, pentru că, pentru a ajuta un copil, este nevoie să fii alături de el atât timp cât este eficientă prezenţa şi îl pui pe o anumită traiectorie mai bună. Astfel, am lucrat cu peste 22.700 de persoane de-a lungul timpului, dintre care 12.500 copii şi 8.200 aparţinători. Am organizat caravane de informare pentru a atrage atenţia asupra situaţiei aparte pe care o traversează aceşti copii. Am informat peste 127.000 de persoane", a mai spus Gabriela Alexandrescu.

Studiul Salvaţi Copiii mai relevă că Italia (21%), Spania (17%) şi Austria (12%) sunt primele trei destinaţii de migraţie pentru muncă în cazul femeilor, iar în cazul bărbaţilor acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) şi Marea Britanie (14%).

Statisticile complete în graficul de mai jos:

Salvati Copiii

Aproape o treime dintre copiii care au fost chestionaţi (31%) declară că nu au fost de acord cu plecarea părintelui (părinţilor) la muncă în străinătate.

Experienţa migraţiei este similară în urban şi în rural: 61,5% dintre copiii ai căror părinţi au fost vreodată plecaţi în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecaţi ambii părinţi (aproximativ 173.000 de copii).

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
„Mai bine să fii plictisit decât rănit”. Copiii din Ucraina, forţaţi să se ascundă în subteran, în medie, peste 38 de zile
„Mai bine să fii plictisit decât rănit”. Copiii din Ucraina, forţaţi să se ascundă în subteran, în medie, peste 38 de zile

Copiii din Ucraina au stat în subteran, în medie, peste 38 de zile, de când a început războiul, potrivit unui studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii, citat de Agerpres.

„Scoateți-mi copiii mai întâi, eu voi ieși mai târziu”. Primele cuvinte ale unei mame când salvatorii au ajuns la ea
„Scoateți-mi copiii mai întâi, eu voi ieși mai târziu”. Primele cuvinte ale unei mame când salvatorii au ajuns la ea

O tânără mamă și copiii ei de 7 și 9 ani au fost salvați de sub dărâmături după 78 de ore de la cutremurul devastator. Orașul Kahramanmaraş, unde aceștia locuiau, a fost unul dintre cele mai puternic afectate de seismul produs luni dimineață.

Aproape jumătate din nașterile în rândul fetelor mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană sunt în România
Aproape jumătate din nașterile în rândul fetelor mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană sunt în România

45% dintre naşterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, informează Salvaţi Copiii România.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă