Peste 7.200 de oameni s-au imunizat la Maratonul Vaccinării de la Bucureşti. Mulţi cer serul de la Johnson & Johnson

Maratonul Vaccinării
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Un număr de 7.200 de persoane s-au vaccinat, sâmbătă, la Maratonul Vaccinării care se desfăşoară la Bucureşti, în acest sfârşit de săptămână, fiind mulţi oameni care cer vaccinul de la Johnson&Johnson.

Ediţia a doua a Maratonului Vaccinării Bucureşti este organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională.

"În cadrul acestui maraton se pot vaccina şi persoane pentru doza unu, atât cu vaccin de la Pfizer, cât şi cu vaccin de la compania Johnson&Johnson. Personal am fost onorat să fiu alături de colegii mei astăzi şi chiar să contribui direct prin faptul că am reuşit să vaccinez câteva persoane într-un cabinet unde se foloseşte vaccin de la Johnson & Johnson”, a declarat, sâmbătă, Valeriu Gheorghiţă, citat de news.ro.

Valeriu Gheorghiţă a precizat că oamenii preferă serul de la Johnson & Johnson, deoarece se face într-o singură doză.

"Am observat o adresabilitate crescută pentru acest tip de vaccin şi chiar cred că, în perioada următoare, persoanele doritoare să se vaccineze cu vaccin de la Johnson & Johnson vor fi în creştere, având în vedere că majoritatea dintre ele au relatat faptul că le este mult mai simplu, fiind o singură doză. Am avut tineri şi seniori care au venit să se vaccineze din dorinţa şi din spiritul solidarităţii”, a declarat Gheorghiţă.

Citește și
vaccin
Un nou maraton de vaccinare organizat în weekend. 20 de mii de persoane sunt așteptate la rapel în Capitală
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit reprezentanţilor Maratonului Vaccinării de la Bucureşti, peste 7.200 de persoane s-au imunizat până la prânz în cadrul acestui eveniment.

La prima ediţie a Maratonului Vaccinării de la Bucureşti, desfăşurată în perioada 7-9 mai, au primit ser împotriva COVID-19 un număr de 20.360 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Petreceri în Centrul Vechi, ca înainte de pandemie. Au venit și străini pentru a profita de relaxarea de la noi
Petreceri în Centrul Vechi, ca înainte de pandemie. Au venit și străini pentru a profita de relaxarea de la noi

În timp ce unii au stat la coadă la vaccinare, în Centrul Vechi al Capitalei s-a stat la coadă la... distracție!

Un nou maraton de vaccinare organizat în weekend. 20 de mii de persoane sunt așteptate la rapel în Capitală
Un nou maraton de vaccinare organizat în weekend. 20 de mii de persoane sunt așteptate la rapel în Capitală

Peste 4 milioane 250 de mii de români s-au vaccinat până acum, dar numărul lor va crește în acest weekend. În Capitală a început a doua ediție a maratonului de vaccinare, unde sunt așteptate la rapel peste 20 de mii de persoane.

Miniștrii Guvernului Cîțu postează clipuri pe Facebook pentru a încuraja vaccinarea anti Covid-19
Miniștrii Guvernului Cîțu postează clipuri pe Facebook pentru a încuraja vaccinarea anti Covid-19

Premierul Florin Cîțu și-a provocat miniștrii să-i urmeze exemplul și să facă mici clipuri, prin care să-i încurajeze pe români să se vaccineze. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.