Apare „încălțămintea de coteț”. Noile reguli pentru creșterea porcilor în gospodărie

×
Codul embed a fost copiat

Cu mai puțin de două luni înainte Crăciun, apar reguli noi, legate de cum pot fi crescuți porcii în gospodării.

Cei care vor să îi cumpere pentru sărbători vor fi nevoiți să îi declare la primărie și să amenajeze spații pentru dezinfectare, la intrarea și ieșirea din coteț.

Iar jumătate dintre porcii din România sunt în gospodării, ne spun cei din industrie. Măsurile sunt luate pentru a opri extinderea pestei porcine, care a redus considerabil numărul animalelor.

O familie ca aceasta cumpără doi porci în fiecare an, pe care îi crește acasă. Oamenii spun că așa ies mai ieftin. Au dat 500 de lei pe un purcel, față de mii de lei, cât ar costa unul gata de tăiat. Cei cumpărați anul trecut depășesc acum 150 de kilograme.

Tăiem unul de Crăciun și unul de Paște. Nu-i acoperim, că porcul nu trebuie acoperit. Înainte porcul se creștea pe paie, nu la cocină, cum avem noi acum”, spun oamenii.

Citește și
calarasi
Mii de cadavre de porci, victime ale pestei africane, îngropate într-un fost poligon, aproape de municipiul Călăraşi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Au apărut însă reguli noi pentru cum ar trebui să fie crescuți porcii individual, de familii, pentru evitarea pestei porcine.

Este foarte important ca porcii crescuți în gospodărie să fie ținuți în spații bine delimitate, în așa fel încât să nu intre în contact cu animale din alte gospodării ori cu animale sălbatice. Totodată, adăposturile trebuie construite în așa fel încât gospodarului să-i fie ușor să intre și să facă curat.

Pe de altă parte, cei care vor ca de acum înainte să crească porci acasă sunt obligați să amenajeze spații pentru dezinfectarea mâinilor, dar și a încălțămintei, care trebuie să fie una strict pentru coteţ.

Înregistrarea la primărie e obligatorie

Totodată, fiecare animal trebuie înregistrat în Registrul agricol la primăria de care aparțin. Medicii veterinar ar urma să controleze fiecare exploatație.

Nu sunt înregistrați la primărie. Medicul veterinar a venit, i-a vaccinat, i-a crotaliat”, explică un crescător.

Pe de altă parte, ordonanța care reglementează acest sector, și care a intrat deja în vigoare, prevede ca și furajele cu care sunt hrănite animalele să fie ținute în spații protejate. La fel și paiele pentru așternut.

Sunt reguli de bun simț, rămâne de văzut câţi le vor respecta, spun reprezentanții fermelor acreditate care au cerut ca animalele din gospodării să fie mai atent monitorizate.

Ioan Ladoși, președintele Asociației Crescătorilor de Porci: „Până la momentul tardiv, foarte tardiv al acestei legi, practic nu se respectă nimic legat de biosecuritate. Nicăieri în Europa nu există porci, chiar și în gospodăriile mici, care să nu fie înregistrați de către Autoritatea Sanitar Veterinară. Nu există porci care să se plimbe dintr-o parte în alta a țării, fără să fie duși cu un mijloc de transport autorizat.”

Aceste lipsuri au dus la o răspândire rapidă a pestei porcine, iar România a ajuns pe locul doi în Europa la numărul de focare. Pe de altă parte, autoritățile precizează că porcul pentru Crăciun poate fi cumpărat numai din ferme autorizate și sub nicio formă din gospodăriile altor oameni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Focare de pestă porcină africană în Arad. Peste 300 de porci au fost ucişi
Focare de pestă porcină africană în Arad. Peste 300 de porci au fost ucişi

Cinci focare de pestă porcină africană sunt în evoluţie în judeţul Arad, în gospodării din patru localităţi, iar peste 300 de porci au fost ucişi preventiv pentru a se stopa răspândirea bolii, în timp ce alte măsuri de restricţii au fost impuse localnicilor.

 

Mii de cadavre de porci, victime ale pestei africane, îngropate într-un fost poligon, aproape de municipiul Călăraşi
Mii de cadavre de porci, victime ale pestei africane, îngropate într-un fost poligon, aproape de municipiul Călăraşi

Peste 6.000 de porci eutanasiaţi după ce au fost infectaţi cu virusul pestei africane, într-o fermă din judeţul Călăraşi, au fost înhumaţi în apropierea municipiului Călăraşi, într-un fost poligon de tragere.

Masacru la o fermă de porci din Arad. Sute de animale vor fi ucise din cauza pestei porcine
Masacru la o fermă de porci din Arad. Sute de animale vor fi ucise din cauza pestei porcine

Pesta porcină africană a fost depistată într-o fermă din satul Aluniş, comuna Frumuşeni, judeţul Arad. Trei sute de porci urmează să fie ucişi, iar cadavrele vor fi distruse.

„Pedofilul magician” care a abuzat copii timp de 25 de ani. Motivul sinistru pentru care avea acasă porci și maimuțe
„Pedofilul magician” care a abuzat copii timp de 25 de ani. Motivul sinistru pentru care avea acasă porci și maimuțe

Paul McKee, un pedofil care folosea numele de scenă „Professor Paulos”, a fost condamnat pentru 13 infracțiuni sexuale asupra copiilor, având de executat o pedeapsă de 30 de ani de închisoare.

 

20 de indivizi din Botoșani, amendați că puneau capcane să prindă ilegal porci mistreți. Se foloseau și de câini de vânătoare
20 de indivizi din Botoșani, amendați că puneau capcane să prindă ilegal porci mistreți. Se foloseau și de câini de vânătoare

Este anchetă de amploare în Botoșani, unde 20 de indivizi au fost amendați într-un amplu caz de braconaj.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.