Animație grafică. Momentul în care aeronava depresurizată, care venea la București, coboară la 2.000 de m înălțime

×
Codul embed a fost copiat

Experiență la înălțime pentru pasagerii unui avion care venea de la Praga, la București.

Au fost anunțați că aeronava s-a depresurizat la 10 mii de metri înălțime, măștile de oxigen au căzut, și, conform procedurii, pilotul a coborât de urgență la 2 mii de metri.

În final, avionul a aterizat în siguranță pe Otopeni, iar o anchetă trebuie să arate ce s-a întâmplat.

Acesta este momentul în care cei 103 pasageri au fost rugaţi de comandant să-şi pună măştile. Erau deasupra munţilor Carpaţi. Deşi speriaţi, mulţi pasageri au filmat cele întâmplate.

Avionul Blue Air a plecat la ora 16.40 de la Praga. Urma să ajungă la 18:30 la Bucureşti. Incidentul s-a produs la ora 18.00.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mai mulţi prieteni care se întorceau dintr-un City Break petrecut în Praga recunosc că s-au speriat, însă membrii echipajului au reuşit să-i liniştească.

Oamenii au respectat indicaţiile stewardeselor şi şi-au pus măştile aşa cum au fost instruiţi.

Cristian Anghel, pasager: "Am tras de mască, nu ştiu dacă nu era aer acolo, era un miros în cabină".

Măştile sunt conectate la generatoare de oxigen care se încălzesc când sunt pornite şi uneori pot genera un miros specific, spun specialiştii. În momentul în care pasagerul trage de furtunul măştii, declanşează generatorul care îi va furniza oxigenul necesar unei respiraţii normale. Măştile şi generatoarele de oxigen sunt verificate periodic anunţă reprezentanţii companiei.

Avionul a fost pus la sol fără probleme. Pe pistă, pasagerii au fost aşteptaţi de ambulanţe şi angajaţii aeroportului, aşa cum se procedează în astfel de situaţii.

Acesta este simulatorul unui Boeing 737. Pe un avion similar a zburat aseară echipajul Blue Air de la Praga la București. Alarma a fost dată cu o jumătate de oră înainte de aterizare, când semnalul de depresurizare s-a activat. Piloții știu exact ce au de făcut pentru că aceste situaţii sunt de regulă învățate.

Alexandru Geica, pilot instructor: "În primul rând piloţii îşi pun măştile lor, că dacă se depresurizează cabina, în 4 secunde îţi pierzi cunoştinţa. Apoi verifică dacă pot presuriza manual, apoi coboară avionul".

Exact asta au făcut şi piloţii companiei Blue Air.

Avionul se afla la 10 kilometri înălţime şi a fost nevoit să coboare rapid la 2 kilometri. Singurul disconfort al pasagerilor a fost că li s-au înfundat urechile, spun ei acum.

De altfel, compania a explicat într-un comunicat că piloţii au acţionat ca la carte, pasagerii au fost în siguranţă, iar în zilele următoare o expertiză tehnică ar urma să lămurească incidentul.

Piloţii au acţionat foarte rapid, conform procedurii şi au făcut tot ceea ce a fost necesar ca pasagerii să ajungă în singuranță la sol. Aşteptăm zilele urmatore expertiza tehnică pentru a afla mai multe detalii legate de cauza depresurizării avionului.

Surse apropiate anchetei spun că ar putea fi vorba de un senzor care a declanşat o alarmă falsă. Autorităţile aeriene din România aşteaptă mai multe detalii de la Blue Air pentru a stabili dacă vor declanşa o investigaţie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.