ANI: Primarul din Baia Mare are o avere nejustificată de 2,7 milioane de lei

Catalin Chereches
Facebook.com

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat luni că a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 2,7 milioane lei, între averea dobândită şi veniturile realizate de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

"Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de către Cherecheş Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, judeţul Maramureş, în perioada 26 iunie 2012 - 31 decembrie 2017.

Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către Cherecheş Cătălin", se arată într-un comunicat al ANI, citat de Agerpres.

ANI mai spune că, întrucât în declaraţiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) şi 15 iunie 2018 Cătălin Cherecheş a declarat informaţii neconforme cu realitatea, în speţă un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), inspectorii de integritate au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din acelaşi act normativ.

Cătălin Cherecheş a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum şi despre existenţa diferenţelor semnificative.

Citește și
catalin chereches
Primarul ales de după gratii a lansat inițiativa "Fără puturoşi şi penali în funcţii publice!"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

ANI arată că primarul din Baia Mare nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens şi precizează că i-a transmis edilului şase solicitări de a prezenta date sau informaţii relevante.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, trimis în judecată într-un nou dosar de corupţie
Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, trimis în judecată într-un nou dosar de corupţie

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost trimis în judecată, luni, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru luare de mită, acte de comerţ, fals în declaraţii şi coruperea alegătorilor.

Primarul ales de după gratii a lansat inițiativa
Primarul ales de după gratii a lansat inițiativa "Fără puturoşi şi penali în funcţii publice!"

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă că a lansat "iniţiativa civică" "Fără puturoşi şi penali în funcţii publice!".

Recompensa oferită de primarul din Baia Mare pentru prinderea ucigașului fetiței de 5 ani
Recompensa oferită de primarul din Baia Mare pentru prinderea ucigașului fetiței de 5 ani

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat că îşi oferă indemnizaţia de 10.000 de lei ca recompensă pentru prinderea ucigaşului fetiţei de 5 ani.

Primarul suspendat din Baia Mare, care a castigat alegerile in arest, revine in functie. Decizia magistratilor e definitiva
Primarul suspendat din Baia Mare, care a castigat alegerile in arest, revine in functie. Decizia magistratilor e definitiva

Primarul suspendat al municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, isi va putea relua functia de edil, dupa ce Curtea de Apel Cluj i-a inlaturat definitiv restrictia.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.