Anchetatorii apelează la soluţii neconvenţionale ca să "intre în mintea" lui Dincă

×
Codul embed a fost copiat

Cazul crimelor din Caracal, care au îngrozit întreaga țară, intră într-o nouă etapă. Ultimele descoperiri făcute în casa lui Gheorghe Dincă, unde au fost identificate zeci de pete de sânge, îi determină pe anchetatori să caute soluţii neconvenționale.

Anchetatorii vor să intre în mintea suspectului acuzat de crimă, așa că au cerut ajutorul celui mai bun specialist în analiză comportamentală din Poliția Română. Ofițerul va încerca să-i facă un profil psihologic detaliat, dar și să obțină răspunsuri care să îi ajute să afle dacă Dincă a săvârșit și alte crime. Deocamdată, suspectul a declarat că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.

Gheorghe Dincă, suspect principal în cazul a cel puţin două crime oribile, i-a pus în dificultate pe procurorii DIICOT. Ei au descoperit în casa lui aproximativ 40 de urme de sânge. Cum Dincă a mărturisit până acum doar că le-ar fi răpit şi ucis pe Alexandra Măceşanu şi pe Luiza Melencu, procurorii DIICOT au cerut ajutorul singurului ofiţer specializat în analiza comportamentala din Poliţia Română.

Profiler-ul Poliţiei Române, ofiţerul care a reuşit până acum să intre în minţile mai multor criminali periculoşi, are misiunea de a face profilul psihologic al lui Gheorghe Dincă: să afle ce anume l-ar fi putut determina să fie atât de violent, dacă a minţit sau nu când a vorbit despre ororile din casa lui din Caracal şi dacă a făcut sau nu alte victime, nu doar Alexandra şi Luiza, cele două tinere pe care el a mărturisit că le-a răpit şi ucis.

Procurorii DIICOT au la dosar mărturiile lui Dincă, însă vor să se asigure că nu a ascuns ceva. Aşa că iau în calcul, susţine unul dintre avocaţii suspectului, şi testul poligraf pe care îl pot folosi în acuzare în cazul în care rezultatele de la detectorul de minciuni se alătura celorlalte probe strânse până acum.

Citește și
casa gheorghe dinca
Analiză ADN: osemintele găsite în casa lui Dincă sunt 99,93% ale Alexandrei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O alte evaluare importantă, amânată până acum de două ori, rămâne expertiza psihiatrică. Legiştii vor trebui să stabilească fără echivoc dacă Gheorghe Dincă a avut sau nu discernământ atunci când le-ar fi ucis pe cele două tinere. Asta pentru că în cazul în care va fi găsit vinovat, îşi poate petrece restul zilelor fie într-o închisoare, fie într-un spital de psihiatrie sub pază strictă.  

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Dincă, față în față cu profilerul Poliției Române. Ce speră anchetatorii să afle
Dincă, față în față cu profilerul Poliției Române. Ce speră anchetatorii să afle

Puşi într-o postură ingrată după ultimele descoperiri făcute în casa ororilor din Caracal, unde au fost identificate zeci de pete de sânge, anchetatorii vor să intre în mintea lui Gheorghe Dincă.

Analiză ADN: osemintele găsite în casa lui Dincă sunt 99,93% ale Alexandrei
Analiză ADN: osemintele găsite în casa lui Dincă sunt 99,93% ale Alexandrei

DIICOT a anunțat, luni, rezultatele analizelor genetice a probelor biologice de os, care au fost găsite într-un butoi metalic aflat în casa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul ororolor din Caracal.

Surse: 40 de pete de sânge, descoperite în „casa ororilor”. O parte aparțin Luizei
Surse: 40 de pete de sânge, descoperite în „casa ororilor”. O parte aparțin Luizei

Mai multe pete de sânge au fost descoperite în casa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, potrivit unor surse din anchetă.

Mama Alexandrei Măceşanu, mesaj în lacrimi: „Toți care au greșit să plătească”
Mama Alexandrei Măceşanu, mesaj în lacrimi: „Toți care au greșit să plătească”

Mama Alexandrei Măceşanu a transmis joi seara că simte că fiica sa încă trăieşte şi cere autorităţilor să-şi facă datoria şi să încerce s-o găsească.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.