Anchetă la Iași, după ce însemnele și ștampila unei parohii au fost folosite ilegal într-o campanie umanitară falsă

×
Codul embed a fost copiat

Este anchetă la Iași, în cazul unei ample înșelăciuni online. Un individ se dădea drept tatăl unei fetițe grav bolnave și cerea bani pentru salvarea ei.

În realitate, copila nici nu exista, iar bărbatul din județul Prahova se folosea de însemnele și ștampila unei parohii din Iași ca să îndruge povești și să păcălească oameni miloși, din țară și străinătate. Până acum, s-au făcut trei plângeri la poliție, dar victimele ar putea fi mult mai multe.

Totul a ieșit la iveală după ce preotul paroh al bisericii Sfântul Prooroc Daniel din Iași a fost sunat de aproape 10 oameni din țară și de peste hotare care i-au spus că au virat banii pentru cazul umanitar.

Preotul a fost șocat să afle toate acestea, mai ales că nu împuternicise pe nimeni să ceară bani pentru așa ceva!

Imediat a făcut o sesizare la poliție, pentru înșelăciune.

Citește și
accident
Tragedie filmată pe șosea. Un băiat de 10 ani a fost lovit mortal de o mașină, în Iași
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pr. Ioan Chirvasă, parohia Sfântul Prooroc Daniel Iași:
"Am fost sesizați de mai multe persoane din țară că o anume persoană, folosindu-se de niște acte presupus eliberate de parohia noastră având semnătură mea și stampila parohiei, solicita sume de bani pentru un caz social ceea ce era fals".

Suspectul pretindea că este tatăl unei fetițe bolnave pentru care cerea bani cu așa-zisa binecuvântare a bisericii din Iași.

Vineri a fost ridicat de polițiști și dus la audieri. Alți doi martori în acest caz vor fi audiați în Prahova.

Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași: "Polițiștii din Iași au făcut două percheziții domiciliare în județul Prahova într-un dosar întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals".

Pr. Ioan Chirvasă, parohia Sfântul Prooroc Daniel Iași: "A fost un caz creat de ei. O fetiță, Parascheva, care ar fi avut nevoie de o intervenție foarte costisitoare de 100.000 de euro și se strângea suma respectivă folosindu-se de o presupusă recomandare din partea mea, prin care eu îndemnam oamenii să facă milosteniei, ceea ce era complet fals".

Reporeter: "Ați încercat să-l contacti?".

Pr. Ioan Chirvasă, parohia Sfântul Prooroc Daniel Iași: "Da, l-am sunat pe acel om și după ce am schimbat două-trei vorbe mi-a spus că mă sună diseară când iese de la serviciu".

Contactat de reporterii noștri la finalul lunii mai, presupusul tată al copilei bolnave, în numele căreia erau ceruți 100.000 de euro, a răspuns evaziv.

Reporter: "Ați strâns suma de bani necesară?".

Suspect: "Da, da, da. S-a rezolvat. Eu sunt la clinică acum, o să revin mai tărziu puțin, cu un telefon".

Reporter: "Cei de aici, de la biserică, spun că nu știu despre ce este vorba".

Suspect: "A fost soția anul trecut, a fost la părintele acolo și da, ne-a ajutat și părintele".

Reporter: "La care părinte?".

Suspect: "Dacă nu vă suparăți, trebuie să vorbesc cu cineva. Pot să revin în jumătate de oră?".

Potrivit polițiștilor, prejudiciul în acest caz este de 28.000 de euro, sau chiar mai mult.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Beatrice Rancea a fost plasată din nou sub control judiciar de către procurorii DIICOT Iaşi
Beatrice Rancea a fost plasată din nou sub control judiciar de către procurorii DIICOT Iaşi

Beatrice Rancea, fost manager al Operei Iaşi, a fost din nou plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că ar fi delapidat fonduri ale instituţiei, după ce la începutul acestei luni procurorii îi ridicaseră această măsură.

Tragedie filmată pe șosea. Un băiat de 10 ani a fost lovit mortal de o mașină, în Iași
Tragedie filmată pe șosea. Un băiat de 10 ani a fost lovit mortal de o mașină, în Iași

Scene înfiorătoare în judeţul Iaşi, unde un băiat de 10 ani a murit, lovit în plin de un autoturism.

VIDEO. Soț și soție, morți într-un accident grav în Iași
VIDEO. Soț și soție, morți într-un accident grav în Iași

Scene şocante s-au petrecut ieri pe drumul european, în localitatea Miclăuşeni, din comuna Butea, județul Iași.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.