Amenințări cu moartea pentru directoarea DSP Galați. Ce le-a propus cadrelor medicale din Brăila

×
Codul embed a fost copiat

Pe fondul îngrijorării și chiar al panicii stârnite de epidemia de Covid-19, directoarea Direcției de Sănătate Publică din Galați a primit amenințări cu moartea, după ce le-a trimis omologilor din Brăila o propunere de colaborare controversată.

Documentul, care e devenit public, sugerează ca toți eventualii pacienți infectați cu noul coronavirus să fie internați în spitalele din Brăila, iar bolnavii cu alte afecțiuni să fie direcționați către unitățile medicale din Galați. Propunerea corespunde, susține directoarea respectivă, unei strategii a Ministerului Sănătății.

Documentul semnat de directoarea Direcției de Sănătate Publică Galați propune ca pacienții suspecți sau confirmați cu Covid-19, care au nevoie de asistență medicală, să fie internați în trei spitale din Brăila, iar bolnavii cu alte afecțiuni din cele două județe ar urma să fie transferați în Galați. Adresa care a ajuns luni seară pe rețelele sociale a stârnit un val de furie, atât din partea locuitorilor din Brăila, cât și din partea autorităților.

Gabriel Ioan-Avrămescu, prefectul județului Galați: „Este într-adevăr un scenariu care a fost luat în discuție ieri, într-o videoconferință a Ministerului Sănătății. Doamna director Moise primește amenințări de azi-noapte cu moartea și pe Facebook, și acasă, și pe telefon."

Autoritățile din Brăila s-au reunit luni dimineață la Prefectură și au luat o decizie fermă.

Citește și
Donald Trump a încercat să obțină drepturi exclusive asupra unui vaccin împotriva coronavirusului
Donald Trump vrea să elimine restricțiile impuse economiei SUA din cauza pandemiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila: „Este o propunere absolut imposibil de pus în practică, deoarece nu ai tehnic cum să transporți peste o mie cinci sute de pacienți din județul Brăila în județul Galați, asigurând ceea ce înseamnă flux al acestora. Imaginați-vă 1500 de curse pe care trebuie să le facă salvările din Brăila până în Galați."

Francisk Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila:„Decizia Consiliului Județean și conducerii celor două spitale, Spitalul Județean de Urgență Brăila și Spitalul de Pneumoftiziologie Braila, este că nu acceptăm propunerea DSP Galați."

În ciuda sugestiei Ministerului Sănătății, medicii din Brăila spun că pot gestiona pe plan local o eventuală escaladare a cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

Cătălin Boboc, prefectul județului Brăila: „Din punctul de vedere al reprezentanților sistemului medical din Brăila rămâne doar o opinie a celor din Galați, care în acest moment nu va fi luată în calcul. Toate spitalele din Brăila m-au asigurat că au pregătite circuite, astfel încât să gestioneze și bolnavii neinfectați cu coronavirus, dar și pe cei infectați."

Deocamdată, amenințările primite de cea care a avut ideea acestei împărțiri a pacienților au fost comunicate Poliției Galați, care, împreună cu oficialii IPJ Brăila, vor stabili dacă poate fi deschisă sau nu o anchetă penală în acest caz.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Al șaptelea deces, confirmat. Pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați
Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Al șaptelea deces, confirmat. Pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați

Coronavirus România, LIVE UPDATE 23 martie. Toți pacienții care nu prezintă urgențe vor fi externați din spitale. În România au fost confirmate 576 de cazuri de coronavirus, dintre care 7 pacienți decedați. 

Donald Trump vrea să elimine restricțiile impuse economiei SUA din cauza pandemiei
Donald Trump vrea să elimine restricțiile impuse economiei SUA din cauza pandemiei

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, pregătește o serie de măsuri pentru a relansa economia țării, afectată de măsurile luate pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Turcia va confisca fabricile dacă nu vând măşti chirurgicale guvernului
Turcia va confisca fabricile dacă nu vând măşti chirurgicale guvernului

Autorităţile turce vor confisca fabricile producătoare de măşti dacă acestea nu acceptă până luni seara să vândă produse guvernului, a declarat ministrul de interne Suleyman Soylu.

Germania anunță că rata de infectare pare să încetinească
Germania anunță că rata de infectare pare să încetinească

Agenţia guvernamentală pentru controlul bolilor din Germania a afirmat, cu un optimism precaut, că rata de creştere a cazurilor de coronavirus pe teritoriul ţării pare să încetinească.

Tăriceanu: Iohannis sa-şi sune prietenii politici ca să facă rost de măşti şi halate
Tăriceanu: Iohannis sa-şi sune prietenii politici ca să facă rost de măşti şi halate

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, îi recomandă preşedintelui Klaus Iohannis să îşi sune "prietenii politici" pentru a face rost de măşti şi halate pentru "cei din prima linie".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.