Amenda primită de o femeie după ce a mințit polițiștii pentru a i se debloca ușa casei

politie

O femeie din Timişoara a fost amendată cu suma de 500 de lei, după ce a sunat la numărul de urgenţe 112 anunţând că nu poate deschide uşa apartamentului şi că a uitat o oală pe foc, existând pericolul producerii unui incendiu.

După ce au intervenit, pompierii au constatat că nu exista nicio oală pe foc.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, joi, în jurul orei 11.40 o femeie a sunat la numărul de urgenţe 112 anunţând că a ieşit din apartament şi i s-a blocat uşa, iar în interior are o oală uitată pe foc, astfel existând pericolul producerii unui incendiu.

”La locul intervenţiei s-a deplasat o autospecială de descarcerare cu 5 subofiţeri. După ce pompierii au ajuns la faţa locului şi au reuşit să pătrundă în interiorul locuinţei prin geamul lăsat deschis, apartamentul aflându-se la etajul 2, au constatat că nu era nicio o oală lăsată pe foc şi niciun pericol de incendiu. Proprietara a uitat cheile în locuinţă şi a inventat o situaţie de urgenţă pentru a putea solicita intervenţia pompierilor”, transmite ISU Timiş.

Deoarece s-a constatat că este o alarmă falsă, au fost anunţate organele abilitate care au aplicat o amendă de 500 lei.

Citește și
112
Dispecerul 112 care a trimis la culcare un bărbat ucis ulterior cu drujba n-a pățit nimic
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

ISU Timiş atrage atenţia că cetăţenii trebuie să conştientizeze că în timp ce echipajul a fost ocupat cu o alarmă falsă, solicitarea neprezentând o situaţie de urgenţă, se putea produce un accident grav cu persoane încarcerate, sau o altă situaţie de urgenţă în care fiecare minut contează, iar timpul de răspuns să fie mai mare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

aCLICK AICI peantru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Rareș Năstase, despre Caracal: ”Oamenii au senzația că anumite interese nu trebuie deranjate”
Rareș Năstase, despre Caracal: ”Oamenii au senzația că anumite interese nu trebuie deranjate”

Una dintre principalele cauze pentru care Alexandra și probabil și alte tinere au avut parte de un destin îngrozitor este ineficiența angajaților din sistemul de stat, care sunt plătiți din bani publici tocmai pentru a interveni în astfel de situații.

Dispecerul 112 care a trimis la culcare un bărbat ucis ulterior cu drujba n-a pățit nimic
Dispecerul 112 care a trimis la culcare un bărbat ucis ulterior cu drujba n-a pățit nimic

Dispecerul 112 care l-a trimis la culcare pe bărbatul din Sândărei, cel ce a sunat să ceară ajutor după ce i-a apărut la ușă un bărbat înarmat cu o drujbă, nu a fost sancționat, deși au trecut șase luni de când victima și-a pierdut viața.

Cum îl scuză Fifor pe polițistul de la 112 care i-a spus Alexandrei să închidă telefonul
Cum îl scuză Fifor pe polițistul de la 112 care i-a spus Alexandrei să închidă telefonul

Ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a vorbit joi despre măsurile pe care urmează să le ia, după tragedia din Caracal.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.