Ambasadorul României la Copenhaga, către românii care au stat la cozi fără a putea vota

Cozi uriase pentru a vota in diaspora
Facebook.com

Ambasadorul României în Danemarca, Alexandru Grădinar, a declarat că a vrut toţi românii din Danemarca prezenţi la cele şapte secţii să voteze, că a solicitat în repetate rânduri prelungirea programului.

Redăm mai jos mesajul integral al ambasadorului României în Danemarca

Dragi români,

Modul în care s-a derulat votul de duminică în secțiile din Danemarca v-a lăsat decepționați pe toți cei care ați participat și ați așteptat ore întregi, mulți dintre voi fără a mai putea vota. Înțeleg pe deplin aceste sentimente, pe care le consider legitime și întemeiate. Și vă admir pentru superba lecție de democrație pe care ați oferit-o întregii Europe, alături de toți ceilalți români de pretutindeni, prin multele ore petrecute în ploaie și în frig pentru a vă exercita dreptul la vot.

Marea provocare a comisiilor electorale a constat în respectarea procedurii de vot deosebit de complexe. Astfel, mulți nu au putut vota, deși Danemarca a avut, pentru prima oară, șapte secții de votare, un număr aproape dublu față de ultimele alegeri. Și, să nu uităm că aproape 8000 de români și-au exprimat opțiunile de vot la scrutinul din 26 mai. Practic, în toate secțiile din Danemarca au votat, în medie, 1,5 oameni pe minut. Acest lucru a fost posibil și datorită eforturilor supraomenești ale celor din comisiile electorale. Devotamentul de excepție al acestora va rămâne pentru multă vreme în conștiința mea și a colegilor mei.

Citește și
Viorica Dancila la sectia de votare
Măsurile anunțate de Viorica Dăncilă după umilirea românilor din diaspora
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Am vrut ca toți românii din Danemarca prezenți la cele șapte secții să voteze. Am solicitat, în repetate rânduri, prelungirea programului de votare. La Copenhaga, am venit în mijlocul vostru să mă asigur că toți veți avea posibilitatea să votați. Nimeni nu a știut că aplicația folosită în procesul electorală urma să fie dezactivată.

Haideți să depășim acest moment. Am realizat foarte multe lucruri împreună pentru binele românilor din Danemarca. Și mai avem încă multe de făcut împreună. Sper să pot conta și în continuare pe sprijinul și susținerea voastră.

Alexandru Grădinar
Ambasadorul României în Danemarca

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un polițist din Munchen a izbucnit în lacrimi când a auzit scandările a zeci de români. VIDEO
Un polițist din Munchen a izbucnit în lacrimi când a auzit scandările a zeci de români. VIDEO

Un poliţist german a fost emoţionat până la lacrimi de românii care le-au mulţumit agenților că i-au ajutat să voteze. Imaginile s-au viralizat după ce au fost publicate pe Facebook, pe contul ”Polizist=Mensch”.

Măsurile anunțate de Viorica Dăncilă după umilirea românilor din diaspora
Măsurile anunțate de Viorica Dăncilă după umilirea românilor din diaspora

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marți seară, după şedinţa CEx al PSD, că cei care au organizat deficitar alegerile în diaspora trebuie să plătească.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu votul din diaspora din 26 mai
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu votul din diaspora din 26 mai

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și va cere lămuriri de la autoritățile implicate, în legătură cu modul în care s-a desfășurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor euro-parlamentare.

Meleșcanu explică umilirea românilor din diaspora: ”Nu am știut cum să administrăm”
Meleșcanu explică umilirea românilor din diaspora: ”Nu am știut cum să administrăm”

Ministrul de Externe Teodor Meleșcanu a dat, marți, primele explicații pentru blocajele cu care s-au confruntat mii de români din străinătate la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Mesajul ambasadoarei României în Olanda, după ce românii au stat la cozi uriașe să voteze
Mesajul ambasadoarei României în Olanda, după ce românii au stat la cozi uriașe să voteze

Ambasadoarea României la Haga, Brânduşa Predescu, le transmite un mesaj românilor din Olanda, spunând că „uman s-a făcut tot ce se putea” pentru ca aceştia să poată vota şi că a cerut autorităţilor din ţară o decizie privind ora închiderii secţiilor.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă