Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost reținut de DIICOT

×
Codul embed a fost copiat

Alex Bodi, fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, a fost reţinut miercuri seara de procurorii DIICOT Craiova pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj.

Este vorba despre un dosar în care mai mulţi interlopi sunt acuzaţi că recrutau tinere pentru prostituţie prin metoda "loverboy".

Potrivit unor surse judiciare, Alex Bodi a recrutat mai multe tinere pe care le-a obligat să se prostitueze, el fiind acuzat şi de o infracţiune de şantaj, scrie Agerpres.

El este bănuit că era mâna dreapta a unui cunoscut lider interlop - șeful grupării infracționale - Adrian Tâmplaru, reținut și el miercuri seară de DIICOT. 

Miercuri dimineaţa, procurorii DIICOT Craiova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat 23 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Braşov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu şi Vâlcea, într-o cauză ce vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de persoane şi proxenetism.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Toate promoţiile de Black Friday 2020. Intră AICI ca să nu pierzi reducerile momentului!

Una din percheziţii a avut loc la locuinţa lui Alex Bodi, după care acesta a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri.

Conform unui comunicat al DIICOT, din datele existente, s-a stabilit că, la scurt timp după destructurarea unei grupări specializate în traficul de persoane şi proxenetism, condusă de un membru marcant al lumii interlope, unul dintre "locotenenţii" acestuia, în timp ce era închis într-un penitenciar, în perioada 2008 - 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi au folosit reţelele de socializare în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda 'loverboy'), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate - situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie -, le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.

Sub coordonarea liderului, s-au pus bazele unei grupări infracţionale specializate, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism şi, în secundar, în şantaj, consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie.

După ce au ieşit din penitenciar, în scurt timp, la gruparea infracţională au aderat alţi 12 suspecţi, împreună cu care au recrutat şi alte victime, le-au transportat şi adăpostit în state occidentale - Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Elveţia - şi le-au constrâns să practice prostituţia în favoarea lor, în diverse cluburi de profil. După ce erau transportate în străinătate, tinerele care refuzau să se prostitueze erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme, chiar şi violuri, pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă, arată procurorii.

În cele mai multe cazuri, victimele au fost ţinute în imobile închiriate de către liderul grupării, au fost transportate zilnic la locurile unde erau obligate să practice prostituţia, erau permanent controlate şi supravegheate, iar sumele de bani erau luate în totalitate de membrii grupării.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locaţii închiriate în oraşele Berlin, Bonn, Stuttgart şi Frankfurt (Germania), dar şi pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveţia, Austria).

Procurorii susţin că unele tinere au fost vândute altor traficanţi, persoanele care le-au preluat primind şi informaţii în legătură cu victima, comportamentul acesteia pe perioada cât a fost exploatată, informaţii despre familie, pentru a fi şantajată, exploatată şi controlată mai uşor.

Potrivit DIICOT, au fost şi situaţii în care făptuitorii nu au mai reuşit să deţină controlul asupra victimelor, chiar şi după aplicarea unor corecţii fizice, caz în care, pentru a le determina să nu fugă sau să revină la domiciliile lor din ţară, le-au solicitat diferite sume de bani pe care victimele nu au avut posibilitatea să le achite, fiind, astfel, obligate să continue activitatea de prostituţie.

O mare parte din sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei au fost investite de liderul grupării în diverse imobile din ţară şi străinătate.

Pe de altă parte, liderul acestei grupări obişnuia să perceapă victimelor taxe de protecţie pentru desfăşurarea unor activităţi licite/ilicite, "locotenenţii săi" recurgând, deseori, la şantaj pentru colectarea acestora. Taxele erau colectate cu ocazia unor petreceri.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.