Alertă falsă cu bombă în Timișoara. Apelantul nu era la prima asemenea faptă

×
Codul embed a fost copiat

A fost alertă luni seara la Timișoara. Un apel la 112 a anunțat că într-o clădire din oraș, la etajul doi, a fost pus un dispozitiv explozibil.

Apelantul a spus și denumirea locului, însă acea denumire o poartă atât o maternitate, cât și un centrul comercial. Polițiștii au verificat spitalul, iar centrul comercial a fost evacuat.

După ce trupele antitero au confirmat că este doar o alarmă falsă, clienții și angajații au revenit în magazine. La câteva ore după apel, polițiștii au aflat și cine a fost la celălalt capăt al firului.

Este vorba de un băiat de 15 ani, care în luna ianuarie a mai alertat autoritățile că într-un liceu din oraș ar fi o bombă.

De această dată a primit o amendă în valoare de 2000 de lei.

Citește și
Tsunami radioactiv Marea Britanie
O nouă amenințare nucleară a propagandei de la Moscova. „Marea Britanie ar fi scufundată în adâncurile oceanului”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Viktor Orban: Embargoul asupra ţiţeiului rusesc este ca o bombă atomică pentru Ungaria
Viktor Orban: Embargoul asupra ţiţeiului rusesc este ca o bombă atomică pentru Ungaria

Premierul ungar Viktor Orbán a calificat propunerea introducerii unui embargo total în UE asupra ţiţeiului din Rusia ca fiind inacceptabilă şi a spus că asta ar echivala cu aruncarea unei bombe atomice asupra economiei ungare, scrie Hirado.

 

O nouă amenințare nucleară a propagandei de la Moscova. „Marea Britanie ar fi scufundată în adâncurile oceanului”
O nouă amenințare nucleară a propagandei de la Moscova. „Marea Britanie ar fi scufundată în adâncurile oceanului”

Un prezentator TV din Rusia, cunoscut ca portavocea lui Putin, a lansat o nouă amenințare nucleară asupra Marii Britanii, spunând că o singură bombă nucleară Poseidon ar provoca un tsunami care ar „scufunda Insulele Britanice în adâncurile oceanului”.

Lovitura s-a auzit în toată sala! K.O. brutal în UFC 276: „E un asasin!”
Lovitura s-a auzit în toată sala! K.O. brutal în UFC 276: „E un asasin!”
Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.