Alertă de răpire a unei minore, împreună cu copilul ei de 3 luni, în Buzău. Ce le-a spus polițiștilor, când au găsit-o

politie
Politia Romana

Poliţiştii din Buzău au desfăşurat cercetări, după ce o tânără în vârstă de 16 ani, împreună cu copilul acesteia de 3 luni, ar fi fost luată şi urcată cu forţa într-un autoturism de către concubin.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău, cele două persoane ar fi fost luate de la domiciliul mamei tinerei, din municipiul Urziceni, de către iubitul fetei, un tânăr de 22 de ani, din Constanţa, şi aduse într-o locuinţă din oraşul Pogoanele, judeţul Buzău.

„În urma apelului, a fost indicată ca posibilă traiectorie de deplasare ruta Urziceni - Pogoanele - Slobozia - Constanţa, iar autoturismul şi ocupanţii acestuia au fost daţi în consemn către întreg dispozitivul aflat în serviciu în judeţele învecinate. Totodată, la nivelul judeţului Buzău, a fost constituită de îndată o echipă operativă, care a stabilit, în urma investigaţiilor specifice, că, în Pogoanele, domiciliază sora tânărului de 22 de ani", a transmis IPJ Buzău, conform Agerpres.

Poliţiştii au fost sesizaţi de mama tinerei care s-ar fi opus relaţiei dintre cei doi. În cele din urmă, oamenii legii au descoperit persoanele date în urmărire la locuinţa din Pogoanele, unde domicilia sora tânărului.

„Poliţiştii au descins la imobil localnicei, unde au depistat cele trei persoane căutate, tânărul de 22 de ani, minora de 16 ani şi copilul în vârstă de 3 luni. Atât minora, cât şi copilul acesteia aveau o stare corespunzătoare, fără a exista indicii vizibile ale exercitării de violenţe asupra acestora, iar tânăra a menţionat că plecarea sa de la domiciliul mamei nu a fost un act împotriva propriei voinţe, ci decizia de a se muta cu tatăl copilului", se arată în comunicatul de presă al IPJ Buzău.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul dosarului penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal. 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă