Alegeri în SUA. Configuraţia finală a Congresului va fi cunoscută abia în decembrie. Ce s-a întâmplat în Georgia

Alegeri SUA
Profimedia

Republicanii au înregistrat câştiguri modeste la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, iar democraţii au avut rezultate mai bune decât cele preconizate, însă configuraţia exactă a noului Congres american va fi cunoscută abia în decembrie.

Motivul este că democratul Raphael Warnock şi republicanul Herschel Walker trebuie să se confrunte într-un al doilea tur pentru locul din Senat al statului Georgia, arată cele mai recente proiecţii ale institutului Edison Research.

Potrivit legislaţiei din Georgia, dacă scorul electoral este extrem de strâns şi niciun candidat nu primeşte mai mult de 50% din voturi, se organizează o a doua rundă de alegeri peste patru săptămâni, adică în 6 decembrie.

Un oficial electoral de top din Georgia a declarat că au mai rămas mai puţin de 10.000 de voturi de numărat în acest stat, ceea ce înseamnă că această cursă strânsă pentru Senat între democratul Raphael Warnock şi republicanul Herschel Walker va ajunge la un al doilea tur de scrutin. Gabriel Sterling, directorul operaţional al biroului secretarului de stat din Georgia, a declarat la CNN că pur şi simplu nu mai sunt suficiente voturi rămase de numărat care să îl facă pe senatorul democrat Raphael Warnock să depăşească pragul necesar pentru a evita un al doilea tur de scrutin, potrivit News.ro.

Sterling a declarat că biroul secretarului de stat din Georgia se pregăteşte deja pentru un al doilea tur de scrutin pe 6 decembrie. Buletinele de vot vor fi trimise în comitate până luni, 14 noiembrie, pentru a fi semnate, iar portalul pentru buletinele de vot prin corespondenţă este deschis pentru ca alegătorii să poată începe să solicite buletinele de vot prin corespondenţă, a precizat Sterling. Votul anticipat ar putea începe încă de sâmbătă, 26 noiembrie, a adăugat el.

Citește și
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Acest lucru înseamnă că ar putea trece săptămâni până când câştigătorul cursei din Georgia pentru Senat va fi cunoscut, ceea ce ar putea lăsa în incertitudine cine va deţine majoritatea în Senat, cu excepţia cazului în care democraţii vor reuşi să-şi învingă rivalii republicani din Nevada şi Arizona.

Senatul SUA are 100 de locuri, care în prezent sunt împărţite în mod egal între democraţi şi republicani. Diferenţa, pentru o majoritate democrată, o face vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, care este şi preşedintele Senatului. Mandatul senatorilor americani este de şase ani, iar la alegerile de la mijlocul mandatului prezidenţiale se reînnoiesc o treime din aceste mandate. La scrutinul din 8 noiembrie au fost în joc 35 de mandate. Raportul de forţe, potrivit rezultatelor de la alegeri valabile până în prezent, arată că raportul de forţe în Senat continuă să fie aproape egal: 48 de mandate au democraţii, 49 republicanii. Ar mai fi nevoie de două mandate revendicate de republicani pentru ca ei să deţină majoritatea. Unul dintre aceste mandate este disputat în Georgia în turul al doilea din 6 decembrie.

Însă un succes remarcabil al democraţilor în lupta pentru controlul Senatului este victoria obţinută în Pennsylvania, stat în care mandatul de senator aparţinuse unui republican. Aici, democratul John Fetterman l-a învins pe celebrul chirurg republican Mehmet Oz („Dr. Oz”) şi şi a sporit şansele partidului său de a avea controlul Senatului.

În Camera Reprezentanţilor, chiar şi o majoritate redusă, care pare asigurată, le va permite republicanilor să-i pună piedici preşedintelui democrat Joe Biden, blocându-i, în ultimii doi ani de mandat, iniţiativele legislative şi putând lansa eventuale anchete ce i-ar putea dăuna din punct de vedere politic. Cu toate acestea, republicanii s-au dovedit că sunt departe de succesul covârşitor al ”valului roşu” pe care îl preconizau.
Rezultatele par să arate că alegătorii îl pedepsesc pe Biden pentru economia lovită de inflaţie în creştere, dar atacă în acelaşi timp eforturile republicane de a interzice avortul.

Performanţele slabe ale unor candidaţi susţinuţi de Donald Trump, inclusiv în Georgia controversatul Herschel Walker, fost star al fotbalului american, arată că cetăţenii sunt sătui de haosul iscat de fostul preşedinte republican, ridicând semne de întrebare cu privire la posibila sa candidatură la alegerile prezidenţiale din 2024, comentează Reuters.

Biden a spus că alegerile de marţi sunt un test al democraţiei americane într-un moment în care sute de candidaţi republicani au acceptat afirmaţiile false ale lui Donald Trump potrivit cărora alegerile prezidenţiale din 2020 au fost fraudate. Trump, care a jucat un rol activ în recrutarea candidaţilor republicani în cursa pentru Congres, a obţinut rezultate mixte. El a obţinut o victorie în Ohio, unde autorul ”Elegiei celor bătuţi de soartă”, J.D. Vance, a câştigat un loc în Senat. Cu toatea acestea, Oz a pierdut cursa pentru Senat în Pennsylvania, iar Doug Mastriano, un alt aliat al lui Trump, a fost învins cu uşurinţă în cursa pentru funcţia de guvernator al statului. Între timp, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, care ar putea candida contra lui Trump în 2024, a câştigat alegerile la o diferenţă de aproximativ 20 de procente, conform Edison.

 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere
A luat două lanterne dintr-un magazin și a plecat. Ce a urmat i-a luat pe toți prin surprindere

Un agent de pază la un magazin din Timişoara a ajuns la spital, marţi seara, după ce un client l-a lovit cu o mătură, potrivit IPJ Timiş.

Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân
Incendiu de amploare în Sibiu, în urma furtunii. Au ars 5.000 de tone de fân

Pompierii militari au intervenit, marţi după-amiază, în localitatea Jina pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o şură.

 

Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”
Stare de alertă într-un județ din România. „Duce la afectarea sănătăţii populaţiei”

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni.  

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă