Alegerea rechizitelor, principala bătaie de cap a părinților. Cât vor scoate din buzunar

×
Codul embed a fost copiat

Iar toamna mai aduce o provocare: mai sunt două săptămâni până la începerea anului şcolar şi alegerea rechizitelor este acum principala bătaie de cap pentru părinţi.

Pe rafturi, şi-au făcut loc ghiozdanele inteligente, penarele cu paiete şi instrumentele de scris personalizate. Cei care vor să fie în trend, trebuie să pună însă deoparte, peste 500 de lei.

Singuri sau însoţiţi de copii, cu liste în mâini dar mai ales înarmaţi cu răbdare, părinţii fac prima dată munca de documentare. Abia apoi cumpără. Alegerea este grea pentru că modelele sunt variate, iar copiii pretenţioşi.

Copil: „Îmi place acest ghiozdănel, să zic.”

Mama: „Acesta? Este foarte frumos, dar nu ştiu.”

Citește și
florareasa
Deschiderea anului şcolar. Florăresele spun că "le-a nenorocit internetul"
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Copil: „Îmi place să fiu aşa, mai girly.”

Femeie: „De obicei ele aleg, în funcţie de ce este la modă. Ce personaje, ce filme. Sunt tematice am observat, an de an se schimbă.”

Totuşi, prinţesele din Frozen rămân în topul preferinţelor, la fete.
Băieţii sunt sobri: se mulţumesc cu emoticoane şi maşini.
Este important însă că penarul să fie din aceeaşi colecţie cu ghiozdanul.

Caiete - între 1 şi 5 lei
Pixuri şi creioane - între 1 şi 14 lei
Penar - între 18 şi 120 de lei
Ghizdan - între 80 şi 200 de lei
Creioane de colorat, carioci - între 2 şi 80 de lei

Anul acesta, ghiozdanele inteligente i-au cucerit pe copii: pot fi conectate la telefonul mobil şi au o boxă, astfel încât elevul ascultă muzică în drum spre şcoală. Un asemenea rucsăcel costă 400 de lei.

La fel de căutat este şi modelul anti-furt.

Cristina Frunteș, manager librărie: „Are un fermoar în spate. Are şi o protecţie la tăiere, se taie mai greu, practic tot antifurt. Există şi o mufă USB, poate alimenta un telefon de la o baterie externă. ”

Din lista de cumpărături pentru un elev nu lipsesc nici instrumentele de scris.

Angajat librărie: „Avem stilouri pentru copii care scriu şi cu mâna stânguţă. Când scrie nu se murdăreşte. Pixuri personalizate care au şi touch-ul care se foloseşte la telefoane mobile. La modă anul acesta sunt paietele, şi la ghizdane, cât şi la penare.”

Pentru un elev de gimnaziu, de pildă, un părinte cheltuie în medie 500 de lei doar pentru rechizite şi ghiozdan.

Bărbat: „Băiatul este în clasa a 5-a. Doar pe rechizite am plătit undeva la 350. Astăzi am luat ghiozdanul undeva la 200.”

Copil: „Am ales ghiozdanul ăsta că e colorat. Anul ăsta mi-am înnoit tot. Sunt foarte entuziasmat.”

Școala începe pe 9 septembrie, aşadar nu vă lăsaţi tot salariul în concediu, dacă vreţi şi rechizite noi pentru cel mic.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Alegerea rechizitelor, adevărată provocare pentru părinți și copii. Suma medie necesară
Alegerea rechizitelor, adevărată provocare pentru părinți și copii. Suma medie necesară

Mai sunt două săptămâni până la începerea anului şcolar, iar alegerea rechizitelor este o adevărată provocare pentru părinţi şi copii.

Deschiderea anului şcolar. Florăresele spun că
Deschiderea anului şcolar. Florăresele spun că "le-a nenorocit internetul"

Peste trei milioane și jumătate de elevi sunt așteptați de luni la școală. Tot luni se deschid și grădinițele, pentru cei 600 de mii de preșcolar

Ajutoare sociale pentru elevii nevoiași. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Ajutoare sociale pentru elevii nevoiași. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Scoala începe mai devreme anul acesta, pe 10 septembrie, aşa că părinţii sunt cu ochii după rechizite.

Rechizite de sute de lei pentru a se pregăti de învățământul gratuit
Rechizite de sute de lei pentru a se pregăti de învățământul gratuit

Peste 2,3 milioane de elevi şi copii de grădiniţă vor începe luni cursurile.

Un sfert dintre copiii României nu ajung la şcoală. Cum se complac părinţii în sărăcie
Un sfert dintre copiii României nu ajung la şcoală. Cum se complac părinţii în sărăcie

Cu doar o săptămâna înainte de începerea şcolii, foarte mulţi copii nu ştiu dacă părinţii îi vor lasă sau nu să înveţe. Ai lor nu au bani să le cumpere rechizite şi ghiozdan, dar nici nu fac nimic că să iasă din sărăcie.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă