Tăriceanu anunță că iese de la guvernare, pleacă din fruntea Senatului și nu mai candidează la președinție

calin popescu tariceanu

Delegaţia permanentă a ALDE a votat luni, în şedinţă, ieşirea partidului de la guvernare şi susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale din 10 noiembrie, a anunţat liderul formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a ținut să o atace pe Viorica Dăncilă și i-a avertizat pe membrii ALDE care nu pleacă de la guvernare:

Despre informațiile că unii miniștri ALDE nu vor să iasă de la guvernare: „Cei care nu vor face acest lucru (nu-și vor da demisiile) vor suporta consecințele. Asta înseamnă excluderea din partid. Eu nu am informații că ar exista un membru al partidului care să nu respecte această decizie.

E foarte amabilă doamna Dăncilă, că face un apel la racolarea membrilor noștri și pe ceilalți ne numește ”lași”. Observ că i-am propus să aibă curaj să vină în Parlament cu restructurarea și a zis că nu poate. I-am zis să dea afară jumătate din secretarii de stat, n-a avut curaj, i-am zis să vină cu alt program de guvernare, n-a avut curaj. Cred că lucrurile sunt clare”.

Despre o înțelegere Dăncilă-Iohannis: „Am văzut că au existat speculații. Într-o coaliție, dacă nu ai încredere în partenerul de dialog, lucrurile nu pot funcționa. Încrederea mea a fost zdruncinată de faptul că o serie de decizii au fost luate de premier fără consultarea mea, dar cu consultarea președintelui”.

De ce renunță la Cotroceni: „Evaluările făcute ne-au arătat că e așteptare pentru un alt tip de condidatură. Și e mai important viitorul ALDE. Am vrut să demonstrez că nu subiectul candidaturii mele ne desparte de PSD, că am văzut multe speculații, că dorința mea și a ALDE de ieșire de la guvernare e determinată de această decizie a PSD. Iată că nu e așa”.

26-08-2019 18:51

Tăriceanu nu mai candidează la prezidențiale și pleacă din fruntea Senatului

Tăriceanu a declarat că demisioneaza din fruntea Senatului și că nu va mai candida la prezidențiale, alegând în schimb să îl susțină pe Mircea Diaconu.

De asemenea, și Victor Ponta a fost de acord să îl susțină pe Mircea Diaconu.

”Am renuntat și la candidatura la prezidențiale, pentru a nu se mai spune că intenția pe care am manifestat-o de a părăsi coaliția este bazată pe decizia PSD-ului de a-și desemna un candidat la prezidențiale.

Totodată, luni îmi voi anunța demisia din funcția de președinte al Senatului”, a spus Tăriceanu.

Întrebat ce va face în cazul unei moțiuni de cenzură, Tăriceanu a precizat că o va vota.

26-08-2019 18:38

Tăriceanu anunță că ALDE iese de la guvernare

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a făcut declarații după ședința partidului și a anunțat că va ieși de la guvernare și va trece în opoziție.

Principalele declarații făcute de Tăriceanu:

”- Ședința delegației permanente s-a încheiat și câteva decizii importante s-au luat.

- Azi dimineață, la ora 10, am avut o întâlnire cu doamna Dăncilă, în legătură cu salvarea situației, cu rămânerea sau părăsirea coaliției de guvernare.

- Am așteptat de la doamna prim-ministru să îmi spună dacă are în vedere un plan articulat pentru relansarea guvernării, care să presupună mai multe componente, și anume un nou program de guveranre, o echipă guvernamentală restructurată, un număr de secretari de stat reduși la jumătate, cu cabinetele diminuate în mod corespunzător, în așa fel încât să ușurăm aparatul administrativ, o proiecție pentru rectifiarea bugetară de anul acesta.

- Rectificarea care s-a produs în august este una nesustenabilă. Abordarea unor probleme aș spune pe care nu putem să le ignorăm, precum perecepția publică legată de slaba competență a Guvernului și a administrației și așa mai departe.

- La toate aceste întrebări pe care le-am avut și așteptam un răspuns favorabil, în sensul în care se conștientizează necesitatea acestor măsuri, pentru ca guvernarea să poată continua, din păcate nu am avut niciun fel de contra-propunere. I-am spus doamnei prim-ministru că voi merge în fața delegației permanente și le voi prezenta situația exact așa cum este. Și colegii au luat decizia de a se renunța la continuarea guvernării împreună alături de PSD.

- Noi nu putem să cauționăm în continuare măsuri care nu au o bază corectă, cum a fost OUG 114, unde am avertizat asupra efectelor negative și au fost adăugate o serie de prevederi care nu fuseseră convenite împreună.

- Cred că este mai corect să ne despărțim civilizat și să urăm PSD-ului și doamnei prim-ministru misiune cât mai ușoară, dar noi vom trece în opoziție, cu tot ce presupune acest lucru.

Declarațiile făcute de Călin Popescu Tăriceanu, VIDEO:

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, refuză să își dea demisia și a purtat convorbiri cu Viorica Dăncilă, pentru a rămâne în Guvern. 

26-08-2019 18:23

Surse: ALDE a votat ieșirea de la guvernare

Potrivit surselor Știrilor ProTV, conducerea ALDE a votat ieșirea de la guvernare.

26-08-2019 18:08

Sumarul evenimentelor de astăzi:

Liderii ALDE vor face declarații de presă după ora 16.00, urmând să anunțe și alianța cu Pro România, după ce actorul Mircea Diaconu a anunțat că intenționează să candideze la alegerile prezidențiale și că nu l-ar deranja dacă ar avea ajutorul celor două partide.

Pe de altă parte, Viorica Dăncilă i-a convocat pe liderii PSD pentru un CEX al PSD de la ora 17.00.

Până acum, Victor Ponta a declarat că partidul său ar putea face o alianță cu cei de la ALDE pentru alegerile prezidențiale 2019 numai dacă aceștia ar ieși de la guvernare și dacă ar susține un candidat comun.

26-08-2019 17:23

Viorica Dăncilă avertizează ALDE că va ”pierde iremediabil” dacă iese de la guvernare

Viorica Dăncilă a transmis un mesaj pe Facebook în care avertizează ALDE că va ”pierde iremediabil” dacă iese de la guvernare. De asemenea, președintele PSD afirmă că PSD "va merge înainte cu guvernarea ţării", precizând că îi va avea alături pe toţi cei din ALDE şi Pro România "care înţeleg că fuga de responsabilitate şi laşitatea nu vor duce niciodată România mai departe". Mesajul complet poate fi citit AICI.

26-08-2019 16:54

Ponta, despre o moţiune de cenzură a PNL: ”A ieşit s-o sprijine pe doamna Dăncilă”

Liderul PNL, Ludovic Orban, 'face un joc ascuns', 'ieşind cumva să o sprijine pe Viorica Dăncilă', a afirmat, luni, liderul PRO România, Victor Ponta, comentând astfel anunţul privind depunerea unei moţiuni de cenzură de către liberali.

26-08-2019 15:31

Surse: Miniștrii ALDE vor demisiona marți din Guvern. Tăriceanu demisionează de la șefia Senatului

Surse politice au declarat pentru Știrile Pro TV că miniștrii ALDE vor demisiona marți din Guvernul Dăncilă. Este vorba despre ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, ministrul Energiei, Anton Anton,  și ministrul pentru relația cu Parlamentul, Viorel Ilie.

De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu va demisiona din funcția de președinte al Senatului la începutul sesiunii. 

26-08-2019 14:01

PNL a anunțat că va depune moțiune de cenzură!!

Parlamentarii Partidului Naţional Liberal vor depune o moţiune de cenzură, a anunţat, luni, liderul formaţiunii, Ludovic Orban.

26-08-2019 13:38

Ponta: ”Constituția vorbește foarte clar că în 45 de zile de când se schimbă structura politică a Guvernului trebuie să ceri un vot de încredere”

Președintele PRO România, Victor Ponta, a declarat la Parlament că - în cazul în care ALDE va ieși de la guvernare - PSD va trebui să ceară un vot de încredere în Parlament, deoarece așa cere Constituția în cazul unei restructurări guvernamentale. Astfel, PSD va trebuie să se lupte să obțină un vot de încredere, pentru că, în caz contrar, Guvernul va fi demis.

Victor Ponta: ”Constituția vorbește foarte clar că în 45 de zile de când se schimbă structura politică a Guvernului trebuie să ceri un vot de încredere, pe care trebuie să-l primești tu de data aceasta. La moțiunea de cenzură, știți, trebuie să strângă cei cu moțiunea. Când ceri tu votul, eu așa am făcut, nu? În 2014 când a ieșit UDMR-ul, dacă nu mă înșel, am venit în Parlament, am obținut votul pentru restructurare. Sau când a ieșit PNL-ul. Asta este o prevedere constituțională foarte clară”.

Reporter: Dacă nu primește acest vot de încredere?

Victor Ponta: ”Rămâne un Guvern interimar, cum a fost, cred, domnul Boc în 2009, înainte de alegerile prezidențiale. Dar eu cred că pentru România este un lucru foarte rău să ai iarăși Guverne interimare. Cred că și acum avem vreo 3-4 ministere la care nu știm cine este ministru, la Justiție, la Interne, în diverse zone. Eu vă spun lucru pe care l-am spus de o lună și îl spun în continuare: se dorește un nou Guvern restructurat, cu un nou program de guvernare, cu restructurarea administrației publice, că nu mai merge cu administrația asta publică”.

Care este situația forțelor politice în Parlament ACUM

În prezent, situația parlamentarilor arată în felul următor - în condițiile în care pentru a forma o majoritate este nevoie de 233 de parlamentari:

PSD - 208

PNL - 94

USR - 40

Pro România - 23

UDMR - 30

ALDE - 31

Minorități - 17

PMP - 12

Neafiliați - 10

Astfel, la Camera DeputațilorPSD (139 de deputați) mai are nevoie de minorități (17 deputați de la minorități), dar și de UDMR (21 de deputați UDMR) pentru a forma majoritate de 165 de deputați.

La SENAT, pentru a forma o majoritate este nevoie de 69 de senatori, adică fix cât are acum PSD numărul de senatori. Prin urmare, social-democrații trebuie să fie foarte atenți pentru ca niciun senator PSD să nu mai demisioneze în viitor, dacă vor să păstreze majoritatea.

Fostul europarlamentar Mircea Diaconu spune că a fost chemat la discuții cu ALDE și Pro România, în vederea susținerii sale în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Potrivit unor surse citate de Agerpres, recent, Tăriceanu le-ar fi cerut colegilor săi de partid, într-un mesaj pe WhatsApp, să fie pregătiţi să participe în această săptămână la şedinţe ale structurilor de conducere ale formaţiunii, în care să se aprobe constituirea alianţei politice ALDE – PRO România şi a alianţei electorale cu PRO România pentru alegerile prezidenţiale.


Dăncilă nu a luat în calcul ieșirea ALDE de la guvernare!

ponta

ponta
SURSA: Pro TV

Liderul PSD Viorica Dăncilă a declarat, duminică, în Satu Mare, că nu a avut nicio discuție cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre o ieșire de la guvernare.

"Nu am luat în calcul acest lucru, nu am fost anunţaţi de către partenerii noştri de coaliţie că vor să iasă de la guvernare. Deci, de ce să facem alt scenariu, în condiţiile în care suntem încă în coaliţie?", a spus Dăncilă.

Ea a menţionat că nu a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu nici despre candidatura acestuia la alegerile prezidenţiale.

"Nu am avut o discuţie în acest sens cu domnul Călin Popescu Tăriceanu. Mâine vom avea o şedinţă de coaliţie şi vom lămuri anumite aspecte. (...) Nu vreau să fac scenarii, vreau să vorbesc despre lucruri concrete", a precizat premierul, potrivit Agerpres.

Dăncilă şi-a lansat duminică, la Racşa, campania de strângere de semnături şi consultare "Alături de fiecare român".

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Tăriceanu şi-ar fi anunţat colegii de partid să fie gata pentru alianţa cu Ponta
Tăriceanu şi-ar fi anunţat colegii de partid să fie gata pentru alianţa cu Ponta

Scenariul unei alianţe ALDE - PRO România devine tot mai plauzibil.

Culisele discuțiilor din CEx. De ce nu a vrut Dăncilă ca Pro România să ajungă în Guvern
Culisele discuțiilor din CEx. De ce nu a vrut Dăncilă ca Pro România să ajungă în Guvern

Coaliția PSD-ALDE rezistă. A spus-o luni seară târziu premierul Viorica Dăncilă, în ciuda amenințărilor partenerului de alianță, Călin Popescu Tăriceanu.

CEX PSD la Parlament. Viorica Dăncilă: ”Nu se rupe coaliția”
CEX PSD la Parlament. Viorica Dăncilă: ”Nu se rupe coaliția”

Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a întrunit luni seară la Parlament, după ce săptămâna trecută partenerii din ALDE au sugerat că partidul lui Ponta ar trebui cooptat la Guvernare.

Tăriceanu şi-ar fi anunţat colegii de partid să fie gata pentru alianţa cu Ponta
Tăriceanu şi-ar fi anunţat colegii de partid să fie gata pentru alianţa cu Ponta

Scenariul unei alianţe ALDE - PRO România devine tot mai plauzibil.

Culisele discuțiilor din CEx. De ce nu a vrut Dăncilă ca Pro România să ajungă în Guvern
Culisele discuțiilor din CEx. De ce nu a vrut Dăncilă ca Pro România să ajungă în Guvern

Coaliția PSD-ALDE rezistă. A spus-o luni seară târziu premierul Viorica Dăncilă, în ciuda amenințărilor partenerului de alianță, Călin Popescu Tăriceanu.

CEX PSD la Parlament. Viorica Dăncilă: ”Nu se rupe coaliția”
CEX PSD la Parlament. Viorica Dăncilă: ”Nu se rupe coaliția”

Comitetul Executiv Naţional al PSD s-a întrunit luni seară la Parlament, după ce săptămâna trecută partenerii din ALDE au sugerat că partidul lui Ponta ar trebui cooptat la Guvernare.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal:
Joe Biden, după ce fiul său a fost condamnat penal: "Suntem foarte mândri de el"

Președintele SUA, Joe Biden, a reacțioant, marți, după ce fiul său, Hunter, a fost găsit vinovat pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă