Alba: Premii şi tombole pentru cei care se vor vaccina în primul centru drive-thru

Vaccinare drive-thru

Primul centru de vaccinare de tip drive-thru din judeţul Alba va funcţiona în municipiul Alba Iulia la sfârşitul săptămânii.  Organizatorii pregătesc surprize, premii şi tombole, a anunțat primaru Gabriel Pleșa.

Primul centru de vaccinare de tip drive-thru din judeţul Alba va funcţiona în municipiul Alba Iulia la sfârşitul săptămânii, prilej cu care se pot vaccina în jur de 1.500 de persoane, pentru care organizatorii pregătesc surprize, premii şi tombole, după cum a anunţat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, primarul Gabriel Pleşa, transmite Agerpres.

"La sfârşitul acestei săptămâni, în Alba Iulia îşi va deschide porţile primul centru de vaccinare de tip 'Drive Thru'. Acesta va fi amenajat în parcarea Stadionului Cetate (în spatele Benzinăriei OMV) şi va funcţiona vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 8.00-20.00. Vaccinul folosit va fi cel de la Pfizer şi nu va fi nevoie de programare prealabilă", a transmis edilul municipiului reşedinţă de judeţ.

Pleşa a precizat că vaccinarea se va face din maşină, în baza actului de identitate şi este nevoie doar de completarea unui formular.

"În colaborare cu directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, şi deputatul Beniamin Todosiu, cărora le mulţumesc şi pe această cale, în cadrul Centrului Drive-Thru din Alba Iulia am reuşit să mobilizăm câteva zeci de voluntari pentru a putea vaccina aproximativ 1.500 de persoane. (...). Pentru cei care se vor vaccina, am pregătit o mulţime de surprize, premii şi tombole", a mai menţionat Gabriel Pleşa.

Citește și
Oameni care nu au mașină au venit cu taxiul sau pe jos la centrul drive-thru din Deva ca să se vaccineze
Oameni care nu au mașină au venit cu taxiul sau pe jos la centrul drive-thru din Deva ca să se vaccineze
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta a precizat că vor fi impuse restricţii de circulaţie în zona respectivă, astfel încât totul să se desfăşoare în maximă siguranţă pentru toată lumea.

Şi în municipiul Sebeş va fi intensificată campania de vaccinare.

"Direcţia de Sănătate Publică Alba, în colaborare cu Municipiul Sebeş, organizează, în perioada 14-16 mai 2021, maratonul de vaccinare împotriva SARS-CoV-2. Vaccinarea va avea loc în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi, cu sediul în Sebeş, Bulevardul Lucian Blaga, numărul 45, judeţul Alba, în intervalul orar 8.00-20.00, fără o programare prealabilă în platforma naţională de vaccinare", au transmis autorităţile locale.

Şi aici vaccinul care va fi utilizat este Pfizer.

Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot vaccina în cadrul maratonului organizat, condiţia fiind aceea de fi însoţiţi de un părinte sau un reprezentant legal.

Şi în oraşul Cugir vaccinarea va fi posibilă sâmbătă şi duminică fără programare.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Un centru de vaccinare drive-through este amenajat în parcarea unui hypermarket din Arad
Un centru de vaccinare drive-through este amenajat în parcarea unui hypermarket din Arad

Viceprimarul municipiului Arad, Lazăr Faur, a anunțat că Primăria a început amenajarea unui centru de vaccinare anti-Covid-19 în parcarea unui hypermarket, informează Agerpres.

Oameni care nu au mașină au venit cu taxiul sau pe jos la centrul drive-thru din Deva ca să se vaccineze
Oameni care nu au mașină au venit cu taxiul sau pe jos la centrul drive-thru din Deva ca să se vaccineze

Coordonatorul centrului de vaccinare drive thru de la Deva, medicul Ştefan Repede, povesteşte că la centrul deschis în parcarea unui centru comercial s-au prezentat, în primele două zile, oameni care au ajuns cu taxiul, dar şi pe jos sau pe motocicletă.

Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate
Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate

Maratonul vaccinărilor de la Timișoara continuă și se bucură de succes. În primele ore de la debut, peste 2.500 de persoane au fost imunizate, dintre care 300 doar în timpul nopții. Oamenii trebuie să se prezinte doar cu buletinul.

Românii s-ar putea vaccina anti-Covid direct din mașină, în centrele „drive-thru”. Când vor fi deschise
Românii s-ar putea vaccina anti-Covid direct din mașină, în centrele „drive-thru”. Când vor fi deschise

În mai puțin de două săptămâni, românii s-ar putea vaccina anti-Covid cu serul de la Pfizer fără programare și direct din mașină, în centrele numite „drive-thru”.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.