Ajunsă la capătul puterilor, o femeie a cerut ordin de protecție împotriva fiului ei de 17 ani. Cum a devenit băiatul violent

×
Codul embed a fost copiat

Ajunsă la capătul puterilor, o mamă din Satu Mare a cerut în instanță ordin de protecție împotriva propriului fiu, un băiat de 17 ani.

Femeia spune că, de când a început să consume droguri, a ajuns să fure din casă și să fie violent.

Magistrații Judecătoriei Satu Mare au admis cererea procurorilor privind ordinul de protecție, după ce femeia a trecut printr-un episod violent și a ajuns să spună anchetatorilor că se află într-o situație pe care nu o mai poate stăpâni.

Ea spune că, în urmă cu aproape două săptămâni, a fost bătută de fiul ei, iar atunci a sunat la 112. Calvarul ar fi început de când băiatul ei a început să consume substanțe interzise. Ca sa faca rost de ele, vindea lucruri de valoare din casă, spune femeia. Acum, adolescentul de 17 ani locuiește la o rudă.

Ordinul de protecție emis este valabil patru luni, timp în care băiatul este obligat să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de mamă, și totodată să urmeze un program de terapie.

Citește și
copil abuz
Și-a bătut fiica pentru că nu este de acord cu iubitul acesteia. Tânăra de 20 de ani a obţinut ordin de protecţie
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O fată din Rădăuți a obținut ordin de protecție împotriva mamei sale. A bătut-o în stradă pentru că nu-i place de iubitul ei
O fată din Rădăuți a obținut ordin de protecție împotriva mamei sale. A bătut-o în stradă pentru că nu-i place de iubitul ei

O tânără din Rădăuți a obținut un ordin de protecție împotriva propriei sale mame, după ce aceasta a bătut-o în plină stradă pentru că nu-i place de iubitul ei.

Și-a bătut fiica pentru că nu este de acord cu iubitul acesteia. Tânăra de 20 de ani a obţinut ordin de protecţie
Și-a bătut fiica pentru că nu este de acord cu iubitul acesteia. Tânăra de 20 de ani a obţinut ordin de protecţie

O tânără în vârstă de 20 de ani din Rădăuţi a chemat Poliţia şi a obţinut un ordin de restricţie împotriva mamei sale, după ce, susține aceasta, femeia a bătut-o.

Un bărbat de 37 de ani din Bucureşti a fost reţinut după ce şi-a agresat fosta parteneră. El a încălcat ordinul de protecție
Un bărbat de 37 de ani din Bucureşti a fost reţinut după ce şi-a agresat fosta parteneră. El a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din Bucureşti a fost reţinut de poliţiştii doljeni după ce şi-a agresat fosta parteneră, el încălcând şi un ordin de protecţie prin care avea interdicţia să se apropie de femeie.

 

Un bărbat din Iași a cerut ordin de protecție față de amanta sa, o cunoscută doctoriță din oraș. Ce i-a făcut femeia
Un bărbat din Iași a cerut ordin de protecție față de amanta sa, o cunoscută doctoriță din oraș. Ce i-a făcut femeia

Un bărbat din Iași a cerut ordin de protecție față de fosta sa amantă, o doctoriță din oraș care i-a făcut și un copil. El o acuză acum de hărțuire, femeia refuzând să accepte separarea și cerându-i să se mai culce măcar o dată cu ea.

 

Un bărbat s-a fotografiat în timp ce îl amenința pe fiul iubitei lui cu un cuțit. Ce reacție imediată a avut femeia
Un bărbat s-a fotografiat în timp ce îl amenința pe fiul iubitei lui cu un cuțit. Ce reacție imediată a avut femeia

O femeie din judeţul Satu Mare a obţinut rapid un ordin de protecţie împotriva partenerului ei după ce individul i-a trimis o fotografie în care îi ameninţa fiul cu un cuţit.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.