Adolescentă de 16 ani, grav rănită după ce a furat mașina părinților și a făcut accident. Luase cu ea o prietenă

×
Codul embed a fost copiat

Adolescenta de 16 ani din Alba, care s-a urcat la volanul mașinii părinților si a provocat un accident, a fost grav rănită și este internată în spital.

Iar prietena pe care o invitase la plimbare, o fată cu un an mai mică, a suferit răni ceva mai usoare. Vehiculul în care se aflau s-a răsturnat de mai multe ori pe marginea drumului.

Accidentul s-a petrecut pe un drum județean în localitatea Daia Română. Tânăra de 16 ani care era la volan a luat mașina de acasă fără acordul părinților, care sunt plecați la muncă în străinătate. La plimbare a invitat-o și pe prietena ei de 15 ani. La un moment dat nu a mai putut stăpâni mașina, a lovit un cap de pod și s-a răsturnat.

Bărbat: „Au venit niște tinere care probabil aveau viteză destul de mare și văd aici podul foarte îngust. Din capul de pod a zburat într-un bolovanul”.

Pompierii au intervenit rapid și au reușit să o scoată pe tânăra aflată la volan, care era în stare de inconștiență. Cealaltă pasageră ieșise deja din mașină când au ajuns salvatorii la fața locului.

Citește și
acc ambulanta
Momentul în care un autoturism se izbește frontal de o ambulanță, în curbă, rănindu-l grav pe șofer
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Plutonier Călin Rad, ISU Alba: „Am efectuat manevrele de descarcerare am extras victima încarcerată, am predat-o la echipajul SMURD. Elicopterul SMURD a fost solicitat încă de la începutul intervenției”.

După ce a fost stabilizată fata de 16 ani a fost transportată cu un elicopter SMURD la Târgu Mureș.

Poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O adolescentă din Alba a furat mașina părinților și a făcut accident. A fost grav rănită
O adolescentă din Alba a furat mașina părinților și a făcut accident. A fost grav rănită

Accident cumplit în județul Alba, unde o adolescentă de 16 ani s-a urcat la volanul mașinii părinţilor ei, şi a invitat-o la plimbare şi pe o prietenă, cu un an mai mică.

Momentul în care un autoturism se izbește frontal de o ambulanță, în curbă, rănindu-l grav pe șofer
Momentul în care un autoturism se izbește frontal de o ambulanță, în curbă, rănindu-l grav pe șofer

O ambulanţă care transporta o pacientă de 72 de ani, rănită într-un accident rutier, a intrat în coliziune cu un autoturism, în timp ce se îndrepta spre spital.

15 persoane au fost rănite în urma unui accident produs la un carnaval din Austria. Una dintre victime este în stare gravă
15 persoane au fost rănite în urma unui accident produs la un carnaval din Austria. Una dintre victime este în stare gravă

15 persoane au fost rănite în urma unui accident produs, sâmbătă seară, la un carnaval din Austria, informează Today Times Live.

Accident grav între o ambulanţă și un autoturism, în județul Iași. Cinci persoane au fost rănite. FOTO
Accident grav între o ambulanţă și un autoturism, în județul Iași. Cinci persoane au fost rănite. FOTO

Un accident rutier grav s-a produs, duminică, pe un drum județean din Iași. Cinci persoane au fost rănite, după ce o ambulanţă a intrat în coliziune cu un autoturism.

Final tragic pentru un tânăr din Baia Mare. A murit pe loc după ce a fost implicat într-un accident
Final tragic pentru un tânăr din Baia Mare. A murit pe loc după ce a fost implicat într-un accident

Accident cu final tragic, sâmbătă seară, pe un bulevard intens circulat din Baia Mare.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.