Aderarea României la Schengen nu se va produce pe 4 decembrie, la Consiliul JAI. Care e noul termen

schengen
Shutterstock

Aderarea României la Schengen nu va fi supusă la vot pe 4 decembrie, data când are locul Consiliul JAI, care are pe ordinea de zi și acest subiect, arată surse politice.

Aderarea României la spațiul Schengen este de așteptat a fi abordată în cadrul unui consiliu extraordinar JAI, până la finalul lunii decembrie, susțin surse citate de news.ro. Aderarea ar urma să aibă loc pe etape, fiind incluse mai întâi punctele de frontieră de pe aeroporturi, începând cu luna martie, și apoi restul acestora.

Scenariul a fost discutat şi de premierul Marcel Ciolacu cu omologul său spaniol, Pedro Sanchez, Spania deţinând preşedinţia Consiliului, în această perioadă.

Astfel, la Consiliul JAI din 4 decembrie ar urma să se discute situaţia aderării României şi Bulgariei la Schengen fără să se supună la vot acest lucru, în condiţiile în care în Olanda încă sunt negocieri pentru formarea noului Guvern.

Un Consiliu Extraordinar al JAI, la finalul lunii decembrie, ar urma să supună la vot o posibilă aderare a României şi Bulgariei, dar în etape, mai întâi pe aerian, din luna martie anul viitor, şi apoi pe rutier şi maritim, în etapa a doua.

Citește și
nato
NATO pune Rusia pe jar. Un "spaţiu Schengen" militar ar putea fi creat în Europa. Kremlinul a luat atitudine
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

Potrivit surselor, nu se pune problema decuplării de Bulgaria, în acest context.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Cristian Tudor Popescu, după ce Cătălin Cherecheș a ieșit din țară cu un act fals: ”În care Schengen vrem să intrăm?”
Cristian Tudor Popescu, după ce Cătălin Cherecheș a ieșit din țară cu un act fals: ”În care Schengen vrem să intrăm?”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat cu un mesaj pe Facebook după fuga din țară a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la închisoare pentru corupție.  

NATO pune Rusia pe jar. Un
NATO pune Rusia pe jar. Un "spaţiu Schengen" militar ar putea fi creat în Europa. Kremlinul a luat atitudine

Kremlinul spune că dorinţa NATO de a dispune de un analog militar al spaţiului Schengen în Europa, unde forţele armate ale alianţei să se poată deplasa liber pentru a contracara Rusia, creează tensiuni sporite şi constituie un motiv de îngrijorare.

Victor Negrescu (PSD): Şansele de a reuşi anul acesta să întrăm în Schengen sunt mai mici decât anul trecut
Victor Negrescu (PSD): Şansele de a reuşi anul acesta să întrăm în Schengen sunt mai mici decât anul trecut

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) a declarat luni că şansele de a reuşi anul acesta să întrăm în Schengen sunt mai mici decât anul trecut, dar trebuie să ne jucăm cartea până în ultimul moment. 

Președintele Van der Bellen regretă decizia Austriei de a bloca aderarea la Schengen a României. „A fost una greșită”
Președintele Van der Bellen regretă decizia Austriei de a bloca aderarea la Schengen a României. „A fost una greșită”

Alexander Van der Bellen, președintele Austriei, regretă decizia guvernului său de a bloca aderarea la Schengen a României și Bulgariei și speră ca decizia să fie revizuită la următoare solicitare de aderare.

UE digitalizează vizele Schenghen și adoptă un nou sistem de control pentru cetățenii care vin din alte țări
UE digitalizează vizele Schenghen și adoptă un nou sistem de control pentru cetățenii care vin din alte țări

Solicitanţii de vize pentru ţările din spaţiul Schengen îşi vor putea efectua demersurile online pe o platformă europeană unică, în virtutea unor noi reguli adoptate luni de Consiliul UE, informează AFP.

Recomandări
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat
Lovitură pentru președintele Joe Biden. Fiul său, Hunter, a fost declarat vinovat de toate cele 3 acuzații și va fi condamnat

Fiul președintelui Joe Biden, Hunter Biden, a fost condamnat marți de un juriu, pentru că a mințit în legătură cu consumul de droguri pentru a cumpăra ilegal o armă.  

Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi
Alegeri locale în România. Noi rezultate anunțate de BEC. PSD și PNL au strâns în total 70% din voturi

Centralizarea tututor voturilor continuă, dar pentru PSD și PNL lucrurile sunt deja clare la nivel național.  

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.