Acrobatul care s-a prăbuşit în gol de la 7 metri în arena Circului Metropolitan din Bucureşti, operat de urgenţă

×
Codul embed a fost copiat

Acrobatul care s-a prăbuşit în gol de la 7 metri în arena Circului Metropolitan din Bucureşti a fost operat de urgenţă. Accidentul a avut loc în timpul antrenamentelor. Tânărul repeta un exerciţiu dificil, cunoscut sub denumirea de „roata morţii”.

 

Tânărul este internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, cu mai multe traumatisme, iar în cursul zilei de sâmbătă a fost operat la picior. Este stabil şi conştient, susţin reprezentanţii Circului Metropolitan din Bucureşti. Accidentul a avut loc vineri seară, în prezenţa partenerei de scenă şi de viaţă, dar şi a altor doi colegi.

 

Acrobatul de 26 de ani a căzut în gol de la şapte metri, în timp ce repet „roata morţii”. Avea echipament de siguranţă, susţin reprezentanţii circului, care nu îşi explică ce s-a întâmplat. Tânărul activa la circ de mai bine de zece ani şi repeta de doi ani acest exerciţiu periculos.

Citește și
dresor de lei la Circul Globus
Scandal la Circul Globus, din cauza condiţiilor în care ar fi ţinuţi tigrii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tigrii siberieni de la Circul Globus, duşi într-un habitat mai potrivit: la Galaţi
Tigrii siberieni de la Circul Globus, duşi într-un habitat mai potrivit: la Galaţi

După scandalul privind condiţiile în care erau ţinuţi tigrii siberieni de la Circul Globus, felinele au fost duse la grădina zoologică din Galaţi.

Scandal la Circul Globus, din cauza condiţiilor în care ar fi ţinuţi tigrii
Scandal la Circul Globus, din cauza condiţiilor în care ar fi ţinuţi tigrii

Circul Globus va fi sancţionat de Primăria Municipiul Bucureşti, după ce tigrii siberieni au fost filmaţi într-o cuşcă afară, în ninsoare.

Animalele de la Circul Globus au ajuns la parcuri zoo din tara. Cum s-au adaptat la noua viata leul Leo si camilele
Animalele de la Circul Globus au ajuns la parcuri zoo din tara. Cum s-au adaptat la noua viata leul Leo si camilele

Animalele salbatice de la Circul Globus incep o noua viata, dupa ce numerele de dresaj au fost interzise in Romania.

Aproape 70 de animale de la circul Globus din Bucuresti au nevoie de o casa noua. Unde vor ajunge la inceputul primaverii
Aproape 70 de animale de la circul Globus din Bucuresti au nevoie de o casa noua. Unde vor ajunge la inceputul primaverii

5 lei si 8 tigri vor fi mutati la inceputul primaverii in Africa de Sud, intr-un sanctuar urias, iar autoritatile ii pregatesc deja. Si capritele marocane vor fi duse intr-o rezervatie din Iordania, patronata de fiica regelui Hussein.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.