Accident în Argeș. Un şofer aflat sub influenţa alcoolului a lovit în trafic două autoturisme şi maşina Poliţiei Locale

masina politie

Un şofer aflat sub influenţa alcoolului a lovit cu autoutilitara pe care o conducea, marţi, pe o stradă din Piteşti, două autoturisme şi apoi o autospecială a Poliţiei Locale care încerca să-l oprească.

„Din verificările preliminare s-a stabilit faptul că şoferul, un bărbat de 63 de ani din Poiana Lacului, în timp ce conducea o autoutilitară pe Bulevardul Petrochimiştilor din Piteşti, ar fi lovit, în trafic, două autoturisme şi şi-ar fi continuat deplasarea.

În urma evenimentelor rutiere nu au rezultat victime, însă şoferii celor două autoturisme au pornit în urmărirea autoutilitarei şi au solicitat sprijinul unui echipaj al Poliţiei Locale Piteşti", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, maşina Poliţiei Locale a fost acroşată de autoutilitara pe care agenţii încercau să o oprească. Şoferul a devenit recalcitrant, motiv pentru care a fost imobilizat şi a fost solicitat sprijinul unui echipaj de la Biroul Rutier Piteşti.

Poliţiştii rutieri l-au testat pe bărbatul de 63 de ani, aparatul etilotest indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost condus ulterior la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Citește și
arestat
Un bărbat din Argeș și-a agresat și tâlhărit mama. A fost arestat preventiv
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, cercetările fiind continuate în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un bărbat s-a dus băut la proba practică pentru obținerea permisului de conducere. Ce alcoolemie avea
Un bărbat s-a dus băut la proba practică pentru obținerea permisului de conducere. Ce alcoolemie avea

Un candidat s-a prezentat băut la proba practică pentru obţinerea permisului, în judeţul Argeş, poliţiştii constatând că avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, scrie News.ro.

Un bărbat din Argeș și-a agresat și tâlhărit mama. A fost arestat preventiv
Un bărbat din Argeș și-a agresat și tâlhărit mama. A fost arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din judeţul Argeş a fost arestat preventiv după ce i-a pus un cuţit la gât mamei sale, i-a furat un lănţişor din aur şi a provocat distrugeri în casa părinţilor săi.

Adolescent arestat după ce a lovit un jandarm, în Argeș. Era chiar lângă mama lui
Adolescent arestat după ce a lovit un jandarm, în Argeș. Era chiar lângă mama lui

Un adolescent a fost arestat preventiv pentru lovirea unui jandarm. Tânărul a ripostat violent când a fost evacuat, alături de mama lui, din sediul unei instanțe de judecată, în Argeș, și a ajuns după gratii pentru ultraj.

Recomandări
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu
Rezultate alegeri locale 2024. În continuare, probleme mari la Sectoarele 1 și 2, conduse de Clotilde Armand și Radu Mihaiu

La trei zile de la alegerile locale din 9 iunie încă se numără voturi, după ce președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a interzis - până la obținerea datelor finale - orice întrerupere a procesului de verificare și centralizare.  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie
Motivul pentru care INS nu a mai putut anunța azi statisticile legate de salariul mediu pe economie pentru luna aprilie

Astăzi, 12 iunie, Institutul Național de Statistică ar fi trebuit să anunțe, conform calendarului oficial, statistica legată de starea și de evoluția salariului mediu pe economie la nivelul lunii aprilie. Ieri INS a anunțat că amână datele.