A treia tranşă de vaccin Moderna a ajuns în România. Peste 39.000 de doze, trimise în centrele regionale

Livrarea vaccinului Moderna către statele UE riscă să fie întârziată. Contractul nu a fost încă semnat
Shutterstock

A treia tranşă, de 42.000 de doze, de vaccin produs de Moderna va ajunge, vineri, la Institutul Naţional de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară "Cantacuzino".

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), transportul este asigurat de firma producătoare, iar cele 42.000 de doze de vaccin vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră, conform News.ro.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale existente la nivel naţional.

Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România – autoritatea naţională cu competenţă în domeniul medicamentului de uz uman. Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară

„Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în „lanţul rece” (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

Citește și
Primele vaccinări cu serul Moderna au început de joi. Cum se face triajul pacienților
Primele vaccinări cu serul Moderna au început de joi. Cum se face triajul pacienților
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Joi dimineaţă, a început administrarea de vaccinuri Moderna, din cele două tranşe sosite până în prezent în România.

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfizer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager.

39.300 doze de vaccin de la Moderna se distribuie astăzi în țară

 

În cursul zilei de astăzi vor fi distribuite 39.300 de doze de vaccin de la Moderna către centrele regionale din țară. Dozele fac parte din a treia tranșă de vaccinuri sosite la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", în această dimineață, a anunțat Ministerul Sănătății.

Tranportul dozelor de vaccin va fi asigurat terestru, cu autospecialele Ministerului Apărării Naționale. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, cu respectarea lanțului de frig, la temperatura de +2 - +8 grade celsius.
Astfel, din Centrul Național de Distribuție București, dozele vor fi distribuite, după cum urmează:

- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 5.400 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 4.600 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 4.100 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 4.200 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 5.200 doze;
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 2.300 doze.
* Centrului Național de Distribuție București îi vor rămâne alocate 13.500 doze

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
România a început imunizarea cu serul ''Moderna''. Cu ce diferă față de vaccinul Pfizer
România a început imunizarea cu serul ''Moderna''. Cu ce diferă față de vaccinul Pfizer

România a început joi imunizarea cu serul ''Moderna'' a celor din categoriile de risc. Este al doilea vaccin anti-Covid aprobat în Uniunea Europeană.

Primele vaccinări cu serul Moderna au început de joi. Cum se face triajul pacienților
Primele vaccinări cu serul Moderna au început de joi. Cum se face triajul pacienților

A început, de joi, imunizarea anti-Covid cu serul produs de compania Moderna.

Incident cu avionul care aduce serul Moderna. Nu a putut să aterizeze din cauza ceții
Incident cu avionul care aduce serul Moderna. Nu a putut să aterizeze din cauza ceții

Avionul cu vaccinurile Moderna nu a putut ateriza la Craiova și Iași din cauza ceții. Astăzi începe distribuirea vaccinului Moderna către centrele de imunizare din țară, iar de mâine oamenii vor primi și acest ser.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.