44 de migranţi, prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din România într-un taxi și un camion

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii de frontieră au depistat, ascunşi într-un camion condus de doi turci, precum şi într-un taxi, 44 de cetăţeni din Turcia şi Siria care intenţionau să treacă ilegal frontiera spre state din vestul Europei .

În data de 18.08.2020, în jurul orei 21.00 poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, a anunțat Poliția de Frontieră.

Astfel, între localităţile Dumbrăviţa şi Giarmata, au identificat un autoturism care circula în regim taxi, condus de un cetăţean român, în care au fost depistaţi patru cetăţeni sirieni, fără documente de identitate.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, la ieşirea de pe autostrada A1, în apropierea localităţii Giarmata, a fost identificat un automarfar, format din cap tractor înmatriculat în România şi semiremorcă înmatriculată în Austria, condus de doi cetăţeni turci. În urma controlului efectuat în compartimentul marfă al semiremorcii, au fost descoperiţi ascunşi, într-un spaţiu special amenajat, 40 de cetăţeni străini.

Toate persoanele descoperite în cele două autovehicule, 42 de bărbaţi, o femeie şi un minor, au fost conduse la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni din Turcia şi Siria, cu vârste cuprinse între 17 și 50 de ani.

Citește și
Steag
Zeci de migranți au fugit dintr-o sală de sport, unde erau ținuți în carantină
Clotilde Armand, acuzații: „Începem ziua cu o nouă dovadă de fraudă… Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică”

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, la finalizare urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
21 de transfugi din Irak şi Siria, prinși la granița României cu Ungaria. Unde încercau să ajungă
21 de transfugi din Irak şi Siria, prinși la granița României cu Ungaria. Unde încercau să ajungă

Continuă încercările transfugilor de a ajunge, ilegal, în vestul Europei. Ultima captură de migranţi a fost făcută de poliţiştii de frontieră din Valea lui Mihai.

Zeci de migranți au fugit dintr-o sală de sport, unde erau ținuți în carantină
Zeci de migranți au fugit dintr-o sală de sport, unde erau ținuți în carantină

Cincizeci şi nouă de migranţi au fugit dintr-o sală de sport unde erau ţinuţi în carantină în Spania după ce au intrat în contact cu cazuri de coronavirus, a informat sâmbătă presa regională, citată de dpa.

O femeie din București, prinsă în timp ce transporta migranți, în Timiș
O femeie din București, prinsă în timp ce transporta migranți, în Timiș

O femeie de 50 de ani din București a fost prinsă de polițiști, în Timiș în timp ce transporta 11 migranți care trecuseră ilegal frontiera.

Recomandări
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.   

Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC
Alianța PSD-PNL a primit aproape jumătate din voturi la alegerile europarlamentare. Ce arată datele BEC

Rezultatele centralizate până acum de Biroul Electoral Central confirmă că PSD și PNL au adunat împreună 70 la sută dintre voturile pentru primarii și consilierii locali.

New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot
New York Times: SUA vor furniza Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot

Joe Biden intenţionează să pună la dispoziţia Kievului un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot pentru ca Ucraina să se protejeze de atacurile ruseşti, potrivit New York Times.