33 de persoane, înșelate după ce au participat la o tombolă. Care erau condițiile de participare

×
Codul embed a fost copiat

Au participat la o tombolă și au rămas fără 200 de mii de lei. Este vorba despre 33 de persoane din județul Cluj, care au crezut că au șansa de a câștiga o vacanță.

Poliția a deschis o anchetă după ce câștigătoarea tombolei nu a primit premiul mult râvnit.

Cei păcăliți au participat la o tombolă în timpul unei eveniment despre nutriție, eveniment care a avut loc anul trecut în Câmpia Turzii. Fiecare persoană doritoare să participe la tombolă a fost convinsă să cumpere produse în valoare de peste 4 mii de lei.

Polițiștii au început ancheta după ce femeia care a fost desemnată câștigătoarea tombolei nu a reușit să își revendice premiul. După investigații, oamenii legii au aflat că 33 de persoane ar fi participat la acest concurs și ar fi fost înșelate. În urma a 16 percheziții, în București și în alte trei județe din țară, anchetatorii au ridicat mai multe sume de bani, dar și telefoane mobile și documente care vor fi folosite în anchetă. În plus, polițiștii au pus sechestru pe 3 mașini și un imobil. În total, 7 bărbați și 3 femei, cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani au fost reținuți pentru infracțiunile de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.