3 familii din Iași și-au pierdut casele într-un incendiu. Gestul incredibil al vecinilor

×
Codul embed a fost copiat

Trei familii din județul Iași dorm la rude și vecini după ce casa în care locuiau a fost mistuită de un incendiu.

Oamenii au văzut cu disperare cum în numai câteva ore locuința dispare învăluită în flăcări. Acum încearcă să refacă locuința din temelii. În ajutor le-au sărit zeci de oameni, însă încă mai au nevoie de sprijin până să-și vadă iar casa ridicată.

Casa celor trei familii Bordeianu din comuna Schitu Duca a ars ca o torță în urmă cu aproape două săptămâni. De atunci, bunicii în vârstă de 74 de ani locuiesc la niște vecini inimoși, iar copiii, nepoții și strănepoata lor de un an - la rude din apropiere.

Andrei Bordeianu, nepotul proprietarului:Duminică dimineață când să fac focul la centrală ardea tavanul și cu o ușă acolo în față, am încercat să sting cu piciorul, m-am ars și eu puțin și am început să strig la părinți și la bunici să iasă afară. FIind de scândură, tavanul a ars imediat, până au venit pompierii în jumtate de oră a ars tot”

Vecin:Nu puteam să intrăm în interior că ardea flacăra mare, am început să scoatem din camere cât am putut și noi, mobile, haine. Ajut în continuare, cât pot, dacă e să mai vină să ne ajute cineva, poate veni"

Citește și
Tanara din Vaslui
Câți bani a făcut o tânără din Vaslui, din cerșit, în doar câteva minute. Suma este neașteptată
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

După dezastru, oameni cu inimă mare au pus mâna de la mâna și au strâns bani și donații pentru familia greu încercată. Cu acest ajutor, în câteva zile, familia s-a apucat să-și refacă locuința, însă orice ajutor e binevenit:

Iulian Nanu, ginere proprietar: „La 2-3 zile ne-am mobilizat cu oamenii din sat și cunoștințe, am strâns materiale și ne-am apucat imediat. Tot ce se vede este din donații, mai avem nevoie, orice mic ajutor e bine venit: grinzi, scânduri, fier, materiale, ciment, piatră”

Potrivit pompierilor, flăcările care au mistuit casa au fost stinse cu greu, după mai bine de trei ore de eforturi.

Silvia Bolohan, purtător de cuvânt ISU Iași: „La locul internventiei s-au deplasat cinci echipaje de stingere și un echipaj de prim ajutor, Cauza probabilă a incendiului fiind un coș de fum neizolat corespunzător față de materiale combustibile”

În urma incendiului, proprietarii casei - cei doi bunici - au rămas și fără acte de identitate.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Un traficant român de steroizi, căutat de 3 zile în Italia, a fost prins la graniță
Un traficant român de steroizi, căutat de 3 zile în Italia, a fost prins la graniță

Un bărbat din județul Iași, căutat în Italia pentru trafic de steroizi, a fost prins de polițiști când încerca să intre în România dinspre Republica Moldova.

Câți bani a făcut o tânără din Vaslui, din cerșit, în doar câteva minute. Suma este neașteptată
Câți bani a făcut o tânără din Vaslui, din cerșit, în doar câteva minute. Suma este neașteptată

O tânără din Vaslui a reușit să strângă o sumă considerabilă de bani din cerșit, în doar câteva minute. Tânăra a mers într-un mall din Iași, unde le cerea bani oamenilor sub pretextul că are nevoie de un bilet de tren spre casă, relatează Vremea Nouă.

Premieră în România. Orașul care vrea să interzică publicitatea la activităţile de tip videochat
Premieră în România. Orașul care vrea să interzică publicitatea la activităţile de tip videochat

Primăria municipiului Iaşi doreşte interzicerea publicităţii la activităţile de tip videochat, oraşul urmând să devină primul din ţară în care ar fi luată o astfel de decizie.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.