150 de oameni dintr-o comună suceveană, izolați în case din cauza unui vecin venit din Belgia

×
Codul embed a fost copiat

150 de oameni dintr-o comună din Suceava sunt izolaţi în case după ce un consătean abia venit din străinătate a intrat în contact direct cu ei şi abia acum două zile a aflat că este infectat cu noul coronavirus.

Bărbatul de 57 de ani s-a întors pe 4 martie din Belgia, când situaţia nu impunea izolarea la domiciliu. Şi, relaxat, s-a întâlnit cu toţi prietenii lui din gruparea religioasă Oastea Domnului. Una dintre aceste adunări se organizase chiar la un restaurant.

Bărbatul lucrează ca şofer pe TIR în Belgia. Primarul comunei spune că omul s-a întors în România pe 4 martie, când Belgia nu era declarată zonă de pericol. Aşa se face că nu a stat apoi în casă. În următoarele zile a intrat în contact cu cei 150 de oameni, susţine edilul. Săteanul a participat la mai multe slujbe şi întâlniri religioase, una ţinută chiar într-un restaurant.

În plus, şi-a vizitat rudele şi prietenii. A mers la spital când a simţit simptome de răceală, iar acolo i s-a recoltat probe şi pentru coronavirus. După ce a fost găsit pozitiv şi internat, primarul comunei a luat masuri- a limitat accesul în primărie şi a închis târgul de maşini şi piaţa publică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.