Anca Grosu, românca ce conduce o clinică de radioterapie în Germania: ”Le spun pacienților că suntem în aceeași barcă”

×
Codul embed a fost copiat

Un doctor român face carieră în elita de cercetare medicală mondială.

Anca Grosu este profesor în radiologie oncologică și s-a întors de la Harvard, pentru a profesa la Freiburg, în Germania, unde conduce una în cele mai mari clinici de tratare a cancerului din statul german. Face radiologie oncologică de top și s-a înconjurat de profesioniști. Spune că doar în echipa, medic și pacient, aflați în aceeași barcă, pot trece cu bine prin furtuna spre care pornesc, împreună, atunci când se pune un diagnostic. Este și membru al academiei germane și își amintește cu plăcere de copilăria și adolescența petrecută la Cluj.

La Freiburg se găsește unul dintre cele mai mari centre de oncologie din Germania. Un spital multipavilionar, cu o clădire impozantă, moștenită din Al Doilea Război Mondial, dar și cu o serie de imobile moderne.

În Clinica de Radiologie și Imagistică Oncologică, un loc în care anual vin peste 3.000 de pacienți să se trateze.

La clinică se face și radiologie intervențională, adică iradierea unor organe se face laparoscopic, în interiorul corpului uman. O echipă de medici se pregătește pentru o astfel de procedură, cu aparatură de ultimă generație, iar cea care îi conduce e româncă.

Citește și
roboti
Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anca Ligia Grosu este profesor-doctor, cu pregătire la Harvard, înainte să vină în Germania și conduce din 2007 clinica de radiologie. În urmă cu trei ani a devenit academician, acceptată în elita de cercetare medicală din statul german, iar la primăvară este așteptată în Statele Unite, unde va primi o distincție cu care puțini medici din lume se pot mândri.

Anca Grosu, șeful clinicii de radioterapie din Freiburg: "Fellowship…un fel de Oscar în medicină…"

Ne arată facilitățile clinicii, un loc ce seamănă mai mult cu un sanatoriu de relaxare, nicidecum unul în care vin oameni cu probleme grave. Se fac programări la intervenții, holurile nu sunt înțesate de pacienți și pentru fiecare caz se implică o întreagă echipă de medici, iar locul își desfășoară activitatea după un principiu pe care Anca Grosu îl pretinde de la toți cei pe care îi conduce.

Anca Grosu: "Munca, respectul pentru muncă."

Este clujeancă și a plecat din România să studieze mai întâi în Germania, imediat după Revoluție, apoi la Harvard, Statele Unite. Provine dintr-o familie de intelectuali, ambii părinți au fost profesori universitari la Universitatea din Cluj-Napoca, iar verișoara Ancăi Grosu este Daniela Rus, cea care conduce celebrul departament de robotică de la MIT, în Statele Unite, acolo unde se construiesc roboți umanoizi. Caută să ia medici tineri sub aripa ei, unii chiar din România. O tânără bucureșteancă a ajuns aici, după Facultatea de Medicină făcută în Capitală și după în stagiu de practică la Spitalul Universitar.

Iulia Pop, medic român la Freiburg: "E bine, e fain, se lucrează profesionist."

O altă româncă stabilită de două decenii în Germania se ocupă de echipa care face proiectele prin care sunt atrase fonduri din țară și din străinătate pentru studii clinice. Două programe de cercetare pentru cancerul de prostată și pentru cancerul cerebral vor fi demarate în curând.

Eva Herrman, coordonator programe de cercetare: "Doamna Grosu e cu inițiativă și este vorba de imaginea clinicii și cu siguranță numele dânsei cântărește greu."

Soțul este român, dar profesează la Viena, face naveta la Universitatea Politehnica de acolo, iar fiul lor este medic, plecat cu o bursă în Statele Unite, după ce a făcut Facultatea de Medicină în Germania și a cochetat și cu actoria.

Anca Grosu: "Noi am fost niște tocilari, eu și soțul, iar fiul a fost așa, mai relaxat, dar acum el este cel care ne întrece și e frumos să vezi că ce i-am spus noi și l-am învățat 25 de ani, acum se aplică. De la părinții mei am învățat și eu că valoarea valorilor este știință, iubirea de carte."

O dată pe an revine în țară, la Cluj și unde, prin intermediul prietenilor, e la curent cu ce se întâmplă în medicina românească. Povestește că și la Freiburg ajung să se trateze și să le fie prelungită viața, pacienți de la noi, după ce unii medici nu le mai dădeau nicio șansă, iar oamenii erau cu moralul la pământ.

Anca Grosu: "Am o tumoră, dar am și un doctor”. Este cel mai frumos lucru pe care mi l-a spus un pacient. Eu le spun pacienților mei că suntem împreună în aceeași barcă și chiar dacă se clatină, dacă ne ținem împreună, vom reuși."

Un medic academician roman face cercetare de top în Germania. În clinica pe care o conduce ajung să fie tratate cazuri dificile. Lupta cu cancerul e grea, dar poate avea soluții medicale. Într-un domeniu în care nu exista garanții, un medic roman caută cele mai eficiente tratamente.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, cu zâmbetul pe buze. Povestea Omului cu o misiune uriașă
Preotul Dan Damaschin vindecă şi salvează o bucată din România, cu zâmbetul pe buze. Povestea Omului cu o misiune uriașă

Un părinte cu 10.000 de copii. Sună incredibil, dar acest om există. În Iași, preotul Dan Damaschin a devenit o adevărată instituție care poartă de grijă copiilor, se ocupă de educația lor, oferă case părinților, le apară pe mamele abuzate.

Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români
Toro, unul dintre cei mai performanți roboți umanoizi din lume, a fost gândit și dezvoltat de români

În viitorul apropiat vom avea roboți umanoizi care vor ajuta persoanele cu dizabilități să se descurce, în locuință și în afara ei, dar vom avea și brațe robotice cu care medicii să poată opera pacienți aflați la mare distanță.

Povestea impresionantă a rapperului Spike. Cum încearcă să schimbe societatea în bine
Povestea impresionantă a rapperului Spike. Cum încearcă să schimbe societatea în bine

Are 36 de ani și muncește de la 14, iar de vreo doi ani ia cu asalt topurile muzicale de la noi.

Un vis împlinit, cu sacrificii și durere fizică. Simona Radiș şi Ancuţa Bodnar au intrat în istoria sportului mondial
Un vis împlinit, cu sacrificii și durere fizică. Simona Radiș şi Ancuţa Bodnar au intrat în istoria sportului mondial

Avem o echipă de aur la canotaj. O cursă nebună a adus României aurul, la Jocurile Olimpice din acest an. În barca de dublu vâsle, Ancuța Bodnar și Simona Radiș au stabilit un nou record olimpic.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.