„Am reușit să deschid geamul și l-am împins afară”. Povestea unei mame care a scăpat din mâinile fostului iubit

jolene
Facebook/Jolene Norman

O femeie a reușit să scape din mâinile fostului iubit despre care crede că urma să o omoare în timp ce copilul lor era cu ei în casă, în Cheshire.

Jolene Norman, în vârstă de 30 de ani, a fost atacată de fostul ei partener, Dale Gresty (31 de ani), la scurt timp după ce acesta a fost eliberat din închisoare.

Cei doi s-au cunoscut pe social media și au început o relație în 2019. Într-o seară, Gresty a avut o criză de gelozie, după ce consumase alcool, conform The Sun.

Bărbatul a tăiat-o pe Jolene cu o foarfecă, a bătut-o și a amenințat-o că îi pune acetonă pe răni.

El a fost arestat, iar în mai 2020 a fost trimis la închisoare în urma atacului. Imediat după, Jolene a aflat că este însărcinată.

Citește și
crima bistrita
„Acum în Săptămâna Mare să facă așa ceva”. Motivul crimei din Bistrița-Năsăud: cinci litri de vopsea în plus
VIDEO. „Aici se vând case cu un dolar!” Romania, micul sat depopulat din Pennsylvania văzut prin ochii a doi români

După ce a fost eliberat din închisoare, a reușit să dea de Jolene și a atacat-o din nou, după ce i-a cerut să-l lase să-și vadă fiica.

Femeia a reușit să se lupte cu el și să scape din mâinile lui.

„A intrat și mi-am dat seama imediat că era furios. Era furios că a ajuns în închisoare din cauza a ceea ce mi-a făcut, a văzut totul ca fiind vina mea. Fiica noastră dormea sus, iar Dale mă trăgea de păr, mă trăgea înapoi în cameră de câte ori încercam să scap de el. Mă lovea cu pumnii și picioarele și credeam că o să mă omoare. Când s-a ridicat, era o fereastră mare în spatele lui și am deschis-o repede. Atunci am simțit o forță supraomenească și l-am împins pe geam și așa m-am salvat. Era o fereastră la parter... L-am împins și a plecat”, a povestit femeia.

Jolene a închis apoi geamul și a sunat la poliție. Ofițerii l-au arestat din nou pe bărbat. Anul trecut în decembrie, Gresty a fost din nou condamnat la închisoare pentru 32 de luni.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
O mamă și-a predat la poliție fiul de 18 ani după ce a făcut o descoperire cutremurătoare, când băiatul a intrat în casă
O mamă și-a predat la poliție fiul de 18 ani după ce a făcut o descoperire cutremurătoare, când băiatul a intrat în casă

Un tânăr a fost condamnat la închisoare pe viață în Marea Britanie, pentru crimă, după ce mama sa l-a predat poliției când a aflat că fiul ei a ucis un adolescent de 16 ani, înjunghiindu-l în inimă, potrivit Daily Mail.

„Acum în Săptămâna Mare să facă așa ceva”. Motivul crimei din Bistrița-Năsăud: cinci litri de vopsea în plus
„Acum în Săptămâna Mare să facă așa ceva”. Motivul crimei din Bistrița-Năsăud: cinci litri de vopsea în plus

Un bărbat de 46 de ani din județul Bistrița-Năsăud, tocmit să zugravească casa unui vecin înainte de sărbători, a fost înjunghiat mortal. S-a ajuns la crimă din cauza unei banale neînțelegeri cu privire la materialele folosite.

Recomandări
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”
POLITICO: Anularea interzicerii maşinilor cu combustie în UE, prima țintă a dreptei după alegeri. „A fost o greșeală”

Manfred Weber, şeful grupului de centru-drepta PPE, promite ca în negocierile din zilele următoare să facă presiuni pentru eliminarea interdicţiei privind motoarele cu combustie.  

Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale
Alegeri locale 2024. Noi rezultate provizorii: PSD-PNL - 71% la primării și 65% la consiliile locale

PSD a obţinut 36,26% din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL cu 29,41% şi de AUR cu 9,35%, arată rezultatele parţiale anunţate de Biroul Electoral Central, marţi seară, conform datelor centralizate până la ora 22:00.

România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM
România, lovită de vijelii și caniculă. Furtunile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. Avertizarea ANM

Vijelii și caniculă, așa am putea descrie vremea din ultimele 48 de ore de la noi din țară.