Viaţa chinuită a unui tânăr din Dâmbovița. S-a sinucis după ce mama sa a murit și a rămas cu un frate bolnav

×
Codul embed a fost copiat

Sfârşit dureros al unui tânăr din Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Bărbatul în vârstă de 24 de ani a fost găsit fără viaţă pe un deal de la marginea satului, iar indiciile arată că şi-ar fi pus capăt zilelor, spun anchetatorii.

Tânărul era dintr-o familie sărmană, dezorganizata şi muncea din greu la o fermă de animale. Apropiaţii povestesc că a suferit enorm după ce i-a murit mama, iar greutăţile şi gândurile negre l-au copleşit.

Băiatul a dus o viaţă chinuită, spun cei care l-au cunoscut. Şi-a pierdut mama pe când avea 19 ani şi a rămas doar cu tatăl vitreg şi cu un frate grav bolnav. Ca să îşi câştige existența, muncea la o fermă. Chiar dacă oamenii de acolo făceau tot posibilul să-i uşureze situaţia, tânărul era mereu trist.

Rudele băiatului mărturisesc că nu prea ştiau ce era în sufletul lui şi ce l-a împins în braţele morţii.

Emilia Mihai, bunica tânărului: "L-am încurajat, că mai venea acasă, mai stătea acasă. Ce să spunem, ce depresie a făcut, numai el ştie şi Dumnezeu."

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ultima dată, tânărul a plecat pe deal cu animalele, însă seara nu s-a mai întors acasă. Îngrijoraţi, cei de la ferma au pornit să-l caute, dar era deja prea târziu. Tânărul a fost găsit decedat.

Poliţiştii au deschis un dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat
Și-a ucis iubitul într-un mod barbar după ce a înșelat-o. Bărbatul a fost închis într-o valiză și înregistrat

O femeie din Florida și-a ucis iubitul după ce l-a închis într-o valiză, în februarie 2020.

Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală
Ce s-a descoperit despre doi adolescenți care s-au sinucis în urma unui pact. Au murit într-o rezervație naturală

Doi adolescenți care s-ar fi sinucis în urma unui pact, în rezervația naturală Dorset, ar fi fost eliberați din arestul poliției cu doar câteva zile înainte de tragedie, această informație fiind făcută publică de curând.

Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu
Un bărbat l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o omora. La crimă au asistat și copiii lor. Cadavrul, aruncat în râu

Un soț gelos l-a sunat pe amantul soției sale în timp ce o strangula, în fața copiilor lor. După ce a ucis-o, acesta i-a pus trupul într-o valiză și a aruncat-o într-un râu.

Recomandări
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată
Cătălin Drulă cere demiterea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente: Frauda electorală nu trebuie tolerată

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, cere demiterea imediată a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, acuzând că la alegerile de duminică s-ar fi comis "cele mai mari fraude electorale" din istoria recentă.

Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine
Radu Mihaiu va depune plângere penală împotriva Biroului electoral de sector. El acuză dispariţia a 1.800 de buletine

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, anunţă că va depune plângere penală împotriva reprezentantului PSD din Biroul electoral de sector, pe care îl acuză că instigă la fraudă electorală.

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie.