"Vândută și însărcinată la 10 ani". Ororile prin care trec fetele răpite de jihadiști

jihadisti capturati, ISIS
AFP

O fetiță de 10 ani a fost răpită din satul natal și obligată să devină sclavă sexuală în Raqqa, Irak. În urma agresiunilor jihadiștilor, minora a rămas însărcinată.

Jihadiștii care au răpit-o pe Marwa Khedr, i-au amenințat familia, iar pe bărbați i-au îngropat de vii, în timp ce femeile și copiii au fost trimiși în nordul țării unde au fost împărțiți pe categorii de vârstă.

Dintre aceștia, femeile cu vârste între 10 și 20 de ani erau trimise liderilor ISIS. Victimele fac parte din minoritatea Yazidi ai cărei membri sunt persecutați din cauza religiei lor.

Marwa a fost răpită în 2014, când abia împlinise 10 ani, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic de ea. Însă, mătușa sa, eliberată recent din ultima enclavă a Statului Islamic în Baghuz, a rupt tăcerea cu privire la soarta copilei.

Ultima oară când femeia și-a văzut nepoata a fost într-o piață din apropierea orașului Hardan, înainte de a fi trimisă în Raqqa, în 2014.

Citește și
recruţi antrenaţi în SIria
Masacru comis de jihadişti. Bărbaţi tăiaţi în bucăţi, femei luate sclave
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Câteva luni mai târziu, un prieten de familie i-a spus femeii că Marwa era însărcinată în ciuda vârstei fragede.

„Sunt foarte multe fete în situația ei. Aceste copile sunt violate și de 100 de bărbați înainte să rămână însărcinate”, a declarat Ziad Avdal, o fostă profesoară care conduce un adăpost pentru membrii Yazidis care au reușit să fugă de jihadiști.

Mătușa victimei, o femeie de 29 de ani, a fost recent evacuată din Baghuz împreună cu fiicele ei de 8 și de 9 ani, ele aflându-se printre cei 6.500 de minoritari Yazidi răpiți de membrii ISIS. Jumătate dintre ei sunt încă dați dispăruți.

Femeia a povestit cum a fost vândută, violată și forțată să se căsătorească de mai multe ori, amenințată că fiicele ei vor fi violate de bărbați în vârstă, și văzându-le cum sunt bătute cu cabluri de miresele jihadiste.

„Nu mai știu de câte ori am fost vândută. Un bărbat m-a păstrat doar pentru trei zile, apoi m-a vândut iar. M-au ținut și sub pământ pentru două luni. Nu mai știam când este zi sau când e noapte”.

Timp de cinci ani, femeia a lucrat ca menajeră pentru familiile ISIS, care o băteau în repetate rânduri. „Chiar și femeile lor ne băteau”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trump cere Europei să primească înapoi 800 de jihadiști
Trump cere Europei să primească înapoi 800 de jihadiști

Preşedintele american Donald Trump a cerut sâmbătă seară Europei să primească înapoi sute de combatanţi ai Stat Islamic capturaţi în Siria, ameninţând că SUA vor fi forţate în caz contrar să-i elibereze, relatează dpa, conform Agerpres.

Masacru comis de jihadişti. Bărbaţi tăiaţi în bucăţi, femei luate sclave
Masacru comis de jihadişti. Bărbaţi tăiaţi în bucăţi, femei luate sclave

Cel puţin şapte bărbaţi au fost ucişi şi apoi dezmembraţi şi patru femei răpite într-un atac atribuit unui grup islamist ce seamănă teroare în nordul extrem al Mozambicului, au declarat vineri surse locale, citate de France Presse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.