Unul dintre cei mai temuţi criminali în serie, eliberat din închisoare. De ce a ucis 50 de şoferi de taxi

Devender Sharma
CNN

Devender Sharma, poreclit „ucigaşul de taximetrişti”, a fost prins cu greu de poliţia indiană, după eliberarea sa condiţionată.

Caz demn de un film în India, unde cel mai mare criminal în serie din istoria recentă a ţării, „ucigaşul de taximetrişti”, a fost prins în urma a 6 luni de căutări disperate, după ce fusese eliberat condiţionat, în ciuda condamnării pe viaţă pe care o primise în 2004.

Devender Sharma, care a recunoscut că a ucis peste 50 de şoferi de taxi şi le-a aruncat cadavrele într-un canal plin de crocodili, a fost eliberat condiţionat după 16 ani de închisoare. La scurt timp după ce a ieşit din spatele gratiilor, Sharma a dispărut, autorităţile temându-se că ar puta ucide din nou, scrie CNN.

După şase luni de căutări, ucigaşul în vârstă de 62 de ani a fost găsit chiar în capitala ţării. Sharma se stabilise în Delhi şi se căsătorise cu o văduvă încercând, spune el, să-şi refacă viaţa.

Bărbatul, fost director al unei mici clinici, le-a dezvăluit oamenilor legii că a început să ucidă după ce şi-a pierdut toţi banii într-o escrocherie. Motivul pentru care omora şoferi de taxi era pur financiar: le vindea apoi organele pe piaţa neagră a transplanturilor pentru mii de dolari. Restul cadavrului îl arunca într-un canal plin cu crocodili. Ar fi obţinut astfel, în urma fiecărei crime, între 7.000 şi 10.000 de dolari.

Citește și
ivan milat
Un criminal în serie care viola și ucidea femei a fost găsit mort în închisoare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sharma se va întoarce acum după gratii pentru încălcarea condiţiilor eliberării condiţionate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie din SUA vrea să se căsătorească cu un criminal în serie, condamnat la moarte.
O femeie din SUA vrea să se căsătorească cu un criminal în serie, condamnat la moarte. "E foarte sensibil"

O femeie de 46 de ani din Texas a uimit America după ce a dezvăluit că urmează să se căsătorească cu un criminal în serie, condamnat la moarte după ce a ucis 4 oameni în 10 zile.

Un criminal în serie care viola și ucidea femei a fost găsit mort în închisoare
Un criminal în serie care viola și ucidea femei a fost găsit mort în închisoare

Cel mai cunoscut criminal în serie din Australia, Ivan Milat, condamnat pentru uciderea a şapte turişti, majoritatea din Europa, la începutul anilor '90, au declarat autorităţile duminică, citate de DPA.

Un temut criminal în serie, executat după 35 de ani. Ce le făcea victimelor
Un temut criminal în serie, executat după 35 de ani. Ce le făcea victimelor

Un criminal în serie american a fost executat joi în Florida, la 35 de ani după ce a violat şi ucis cel puţin opt tinere în regiunea Tampa

Reacția bizară a mamei unui criminal în serie, după ce i-a ascultat mărturisirile
Reacția bizară a mamei unui criminal în serie, după ce i-a ascultat mărturisirile

Louise Bundy, mama celui mai cunoscut criminal în serie din Statele Unite, a susținut până în ultima clipă de viață a fiului său că bărbatul este neviovat. Ted Bundy a fost executat pe scaunul electric pe 24 ianuarie 1989.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.