Un turist a murit după ce a căzut peste 60 de metri în gol într-o râpă, în timp ce cobora de pe Vârful Omu

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat a decedat, duminică, după ce a căzut de pe Vârful Omu într-o râpă la o diferenţă de nivel de aproximativ 60-70 de metri.

Potrivit datelor comunicate de Salvamont Buşteni, salvatorii, care au ajuns la locul accidentului, vor începe amenajarea amarajelor şi împachetarea şi asigurarea victimei, operaţiune care necesită multe ore de muncă, astfel că extragerea acesteia nu se poate realiza în condiţii de siguranţă pe timp de noapte.

Astfel, intervenţia va fi reluată luni dimineaţă, la faţa locului fiind solicitată şi intervenţia unui elicopter, transmite Agerpres.

Salvamont Buşteni a informat, anterior, că un bărbat de aproximativ 56 - 57 de ani care cobora de la Vârful Omu prin Creasta Bucşoiului a alunecat şi a căzut aproximativ 60-70 de metri.

 

Citește și
motociclete
Tot mai mulți turiști se plâng din cauza motocicliștilor care circulă ilegal pe poteci. Cât de mare e amenda
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O turistă de 61 de ani, rătăcită în Retezat în urmă cu trei zile, a fost găsită decedată
O turistă de 61 de ani, rătăcită în Retezat în urmă cu trei zile, a fost găsită decedată

Turista de 61 de ani, din Lugoj, despre care s-a presupus că s-a rătăcit în masivul Retezat, în urmă cu trei zile, a fost găsită decedată pe malul Lacului Slăvei, miercuri după-amiază, de o echipă a jandarmilor montani.

Tot mai mulți turiști se plâng din cauza motocicliștilor care circulă ilegal pe poteci. Cât de mare e amenda
Tot mai mulți turiști se plâng din cauza motocicliștilor care circulă ilegal pe poteci. Cât de mare e amenda

În loc de aer curat, liniște și cărări numai bune de plimbări printre arbori seculari, mulţi turiști care ajung la munte au parte de motoare ambalate, miros de motorină şi poteci denivelate de cauciucurile motocicletelor şi ATV-urilor.

Copil de 14 ani căzut cu bicicleta pe munte, preluat de elicopterul SMURD. Se lovise puternic la cap
Copil de 14 ani căzut cu bicicleta pe munte, preluat de elicopterul SMURD. Se lovise puternic la cap

Un copil de 14 ani a căzut cu bicicleta pe munte și s-a lovit la cap. Băiatul a fost salvat de pompierii SMURD, care l-au preluat cu un elicopter și l-au dus la spital.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.