Și-a ucis soția și cei patru copii și le-a ascuns cadavrele. Greșeala care l-a dat de gol

crima
Marion County Sheriff's Office

Un bărbat din Statele Unite este suspectat că și-a ucis soția și cei patru copii le-a ascuns cadavrele în casă timp de câteva săptămâni, înainte să le transporte din Florida în Georgia.

Potrivit autorităților, soția și cei patru copiii au fost dați dispăruți de câteva zile, însă nu mai fuseseră văzuți de rude de șase săptămâni, informează The New York Times.

Cea care a raportat disparițiile a fost soacra lui Michael Wayne Jones care a declarat că se teme ca ginerele să nu le fi făcut ceva.

Duminică, bărbatul de 38 de ani, a suferit un accident în Brantley County, Georgia. La verificări, polițiștii au descoperit în duba acestuia cadavrul soției sale, Casei Jones, de 32 de ani. 

Apoi suspectul i-a condus pe agenți spre locul unde se aflau cadavrele copiilor, în apropiere de locul accidentului: Cameron, de 10 ani, Preston, de 5 ani, Mercalli, de 2 ani și Aiyana, de 1 an. Michael a fost arestat.

Citește și
copil
Apelul facut la urgenta de un tata care si-a omorat propriul copil cu mainile goale. Pedeapsa primita de acesta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În urma investigațiilor, autoritățile au declarat că suspectează că bărbatul și-a omorât familia acasă, în Florida, acum câteva săptămâni, a ținut cadavrele ascunse în casă, apoi le-a transportat în alt stat - Georgia.

Anchetatorii cred că acesta a început să mute cadavrele duminică, speriat că poliția a emis un document prin care i-a dat familia dispărută. 

Poliția americană nu a dezvăluit și modul în care au fost uciși cei 5. 

Vor fi demarate și autopsii, iar cercetările continuă pentru a determina motivul pentru care bărbatul și-a ucis familia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Tată criminal, condamnat pentru că și-a bătut fetița, i-a rupt piciorul, după care a ucis-o: O psihopată!
Tată criminal, condamnat pentru că și-a bătut fetița, i-a rupt piciorul, după care a ucis-o: O psihopată!

Un britanic de 31 de ani, care lucrează ca instructor de fitness, a fost găsit vinovat pentru uciderea unei fetițe de 18 luni, la mai puțin de două săptănâni după ce a adoptat-o.

Apelul facut la urgenta de un tata care si-a omorat propriul copil cu mainile goale. Pedeapsa primita de acesta
Apelul facut la urgenta de un tata care si-a omorat propriul copil cu mainile goale. Pedeapsa primita de acesta

Jordan, un copil de numai noua luni a murit in conditii greu de imaginat dupa ce tatal sau l-a bruscat cu puterea “unei motociclete in viteza”, provocandu-i rani “catastrofice si ireversibile”.

Din sot si tata responsabil s-a transformat in criminal cu sange rece!
Din sot si tata responsabil s-a transformat in criminal cu sange rece!

UPDATE: Dintr-un sot si tata responsabil, s-a trasformat in calaul unei prostituate pe care a cunoscut-o printr-un anunt matrimonial. S-au vazut, nu i-a placut si dupa ce a inceput sa o jigneasca, s-a ajuns la cearta, lupta si apoi crima.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.