Un bărbat a amenințat cu cuțitul o șoferiță de autobuz, pentru că i s-a cerut să poarte mască

cutit
iStock

Un bărbat din Buzău a ameninţat cu un cuţit şoferiţa unui autobuz care i-a cerut să-şi acopere faţa cu mască de protecţie.

Ulterior, bărbatul a ameninţat şi taxatoarea de pe un alt mijloc de transport în comun, când i-a cerut biletul. Bărbatul a fost reţinut.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Buzău, citați de News.ro, bărbatul de 32 de ani din municipiu a fost reţinut pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, ameninţare şi port sau folosire fără drept a unui obiect periculos, iar sâmbătă va fi propus instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Vineri seară, individul împreună cu un alt cunoscut ar fi urcat într-un autobuz aparţinând societăţii de transport în comun din oraş, iar la urcare şoferiţa le ar fi cerut celor doi să şi acopere faţa cu măştile de protecţie, aşa cum se impune.

Individul de 32 de ani a ameninţat-o pe femeie cu un cuţit pe care-l avea asupra lui, totul desfăşurându-se în faţa celorlalţi călători.

Citește și
vorbire, vorbit, gura
Covid-19 este cel mai bine adaptat virus la vorbire. Te poți îmbolnăvi vorbind cu cineva
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ulterior, cei doi s-au urcat într-un alt mijloc de transport în comun şi ar fi ameninţat o taxatoare care le-ar fi cerut biletul de călătorie. Până la urmă, cei doi au fost prinşi de poliţiştii şi jandarmii chemaţi la faţa locului prin 112. Indivizii au încercat să fugă, dar au fost prinşi şi duşi la audieri.

Doar în cazul unuia s-a dispus reţinerea, celălalt fiind considerat doar martor al incidentelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Robotul care nu te lasă să intri în farmacie dacă ai febră sau nu porți mască, dezvoltat de studenți români
Robotul care nu te lasă să intri în farmacie dacă ai febră sau nu porți mască, dezvoltat de studenți români

Chiar dacă roboţii nu vor înlocui niciodată oamenii, le pot veni în ajutor. În plină pandemie, tehnologia bazată pe Inteligența Artificială îi poate salva pe angajaţii spitalelor sau pe cei din instituţii de riscuri sau de rutină.

Covid-19 este cel mai bine adaptat virus la vorbire. Te poți îmbolnăvi vorbind cu cineva
Covid-19 este cel mai bine adaptat virus la vorbire. Te poți îmbolnăvi vorbind cu cineva

Masca de protecție este la ora actuală singura apărare a omului împotriva unui virus, care, până acum a răpus peste 400.000 de oameni la nivel mondial.

Un bărbat din Iași s-a trezit cu mascații la ușă. Cum au ajuns droguri în valoare de 100.000 de lei în locuința lui
Un bărbat din Iași s-a trezit cu mascații la ușă. Cum au ajuns droguri în valoare de 100.000 de lei în locuința lui

Un bărbat dintr-o comună din Iași s-a trezit cu mascații la ușă, neștiind că în casa lui se aflau droguri în valoare de aproape 100.000 de lei.

Parlamentarii refuză menținerea stării de alertă pe teritoriul întregii țări
Parlamentarii refuză menținerea stării de alertă pe teritoriul întregii țări

Parlamentarii nu mai vor să mențină starea de alertă pe teritoriul întregii țări. Majoritari, social-democrații se tem totuși să își asume renunțarea la toate restricțiile și se gândesc să propună un proiect de lege care să păstreze mai puține reguli.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.